Turul ciclist al României ajunge astăzi în județul Brașov. Astfel, în cadrul etapei a treia care se desfăşoară pe traseul Sibiu – Agnita – Cârța – Sâmbăta de Sus – Poiana Mărului – Cristian, cu o lungime de 199 km. Startul va fi dat la ora 09.45 din centrul Sibiului.
În județul Brașov, cicliştii vor străbate localitățile de la poalele Munţilor Făgăraş: Ucea de Jos, Victoria, Viştea de Sus, Drăguş, Sâmbăta de Sus, Lisa, Gura Văii, Recea, Sebeş, Mărgineni, Bucium, Şercăiţa, Şinca Veche, pe „drumul de sub munte”. Din Șinca Nouă, cicliștii vor intra pe DN 73A, Şinca Nouă, Poiana Mărului, Zărneşti, de unde vor merge la Vulcan, pe un drum județean, urmând să treacă linia de sosire în centrul comunei Cristian, pe strada Morii, în proximitatea bisericii fortificate.
Consiliul Județean Brașov a anunțat că pe drumurile județene incluse pe traseu – DJ 105P, DJ 105C, DJ 104A, DJ 112A şi DJ 112B – vor fi restricții de circulaţie pe segmentele ocupate de caravana ciclistă în deplasare, până la trecerea acesteia.
Fii primul care comentează