Connect with us

Cotidian

25 de ore de teatru non-stop la Brașov. Biletele pentru festival s-au pus deja în vânzare

Published

on

Douăzeci de evenimente, dintre care două online, comprimate pe parcursul a mai bine de 25 de ore vor îmbogăți viața culturală a orașului în ultimul weekend din luna septembrie. În 28 – 29 septembrie, Brașovul găzduiește în premieră 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, un festival al teatrului independent care a avut lor, pentru prima dată la Sibiu.

12 spații, convenționale și neconvenționale, atât indoor cât și outdoor, vor găzdui creațiile unor companii teatrale din: Sibiu, Cluj, București, Timișoara, Brașov.  Zeci de artiști tineri din țară și nu numai, vor anima orașul, aducând în fața publicului de toate vârstele spectacole de teatru, performance-uri muzicale, concerte, ateliere, proiecții de film, etc.

Pe scenele și în piețele orașului vor performa artiști cu vârste cuprinse între 5 și 50 de ani, veniți din orașele mai sus menționate, dar și din Africa (Uganda) sau Republica Moldova (Chișinău).

Conceptul inedit al festivalului presupune faptul că evenimentele se desfășoară fără oprire, timp de mai bine de 25 de ore, în mai multe spații din oraș

Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, 28 septembrie, la ora 19:00, în Sala Mare a Cinematografului Modern (un spațiu gestionat de Centrul Cultural Apollonia, aflat pe Bulevardul Griviței 65.) Se va juca pentru prima dată la Brașov NĂSCUT ÎN ’90, o producție marca Bis Teatru premiată la FNTI (Festivalul Național de Teatru Independent) și aplaudată de-a lungul anilor la diverse festivaluri internaționale din: Sibiu, Iași, Timișoara, etc.

Sala Mică a aceluiași Cinema Modern va găzdui de la ora 21:00, senzaționalul one woman show TEA AND MILK, cu Edith Alibec, aplaudat de spectatori și elogiat de critici în secțiunea Fringe a renumitului festival de la Edinburgh în anul 2023.

În același timp, în altă parte a orașului, Sala Patria va găzdui un spectacol dedicat celor romantici, EU, TU, COPACUL SAU ȘAH MAT, o îmbinare de umor și sensibilitate.

HIGHLIGHT-ul serii va fi spectacolul NĂSCUT ÎN 2000, care se va juca de la ora 23:00 în Sala Centrului Cultural Reduta. Având o distribuție internațională, spectacolul are la bază un text original creat într-un proces de colaborare între regizor și cele patru actrițe din distribuție, pe baza experiențelor lor personale, maternale.

Atracția nopții o reprezintă NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA, fenomenalul one-man show al actorului FLORIN COȘULEȚ. Spectacolul care a cucerit inimile sibienilor (orașul unde se joacă cu casa închisă de 17 ani de zile) poate fi văzut după miezul nopții, la ora 00:30, la ARTEGIANALE, local situat pe strada Lucian Blaga, nr. 13, în apropiere de Sala Patria.

Noaptea albă teatrală va continua la Banca de Cultură, unde zona de experiment teatral va fi reprezentată de HAMLET.EX al companiei REACTOR din Cluj, de Teatrul Studențesc Thespis din Timișoara și de performance-ul muzical BEAT BUKOWSKI, care îl are în prim plan pe omul orchestră CLAUDIU FĂLĂMAȘ, proaspăt revenit din turneul său de peste ocean, din Canada.

Timp de 12 ore, între 5 AM și 5 PM, intrarea la spectacole și evenimente va fi liberă

Dimineața, în Piața Sfatului, brașovenii vor fi invitați să savureze POEZIE LA MICUL DEJUN, iar actorul Florin Coșuleț va coordona un set de exerciții fizice alături de tinerii actori, spre deliciul trecătorilor.

Seniorii orașului se vor bucura de poezie și muzică live, în cadrul evenimentului sugestiv intitulat PENTRU BUNICII NOȘTRI, în timp ce în Piața Brassai, la ora 12:00, cei mai tineri spectatori vor fi invitați la feeria ANAZ ȘI DRAGONUL, un basm potrivit tuturor vârstelor. 

Anaz si Dragonul

Miezul zilei le este rezervat adolescenților de la FABRICA DE TEATRU Sibiu și de la ASOCIAȚIA FERENTARI (Proiect PlayHood) București, care vor exprima teatral și muzical temele generației lor în spectacole care vor avea loc la Teatrul Arlechino și la Sala Patria.

De altfel Sala Patria va găzdui și comedia incomodă UN SPECTACOL DUMNEZEIESC, o producție TEATRUL NOU București care va avea loc duminică, în 29 septembrie, la ora 17:00.

Brașovul va fi reprezentat de TEATRUL PARTICULAR, a cărei comedie ACTRIȚA se va juca la Centrul Cultural Reduta. 

Festivalul se va închide cu proiecția filmului VISUL UNEI NOPȚI DE TOAMNĂ (un documentar de Gabriel George) la Banca de Cultură, un spațiu al Centrului Cultural Apollonia. Evenimentul va prilejui de altfel o întâlnire vie între spectatori, artiști și echipa de organizare a festivalului.

Istoria Festivalului 25 de ore de teatru non-stop

25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP a fost organizat pentru prima dată la Sibiu, în primăvara anului 2011, de Ziua Mondială a Teatrului, de către un ONG (Asociația Culturală Bis). 

Au urmat 13 ediții de succes în Sibiu și Timișoara. Anul acesta festivalul vine în premieră în orașul de pe Tâmpa.

Pentru festival, a fost puse în vânzare un număr limitat de abonamente la prețul promoțional de 120 de lei. Acestea sunt valabile la toate evenimentele din cadrul festivalului – AICI.

În limita locurilor disponibile, biletele vor putea fi achiziționate bilete și la intrare.

25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP – PROGRAMUL FESTIVALULUI

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19.00, Cinema Modern (Sala Mare) 
NĂSCUT ÎN ‘90
Bis Teatru 
Cu: Andrada Grosu, Aneea Axentea, Claudiu Fălămaș
Video: Alexandru Radu
Scenariul și regia: Bogdan Sărătean
Durată aproximativă: 1h 30 min
+12 

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 21:00, Cinema Modern (Sala Mică)  
TEA AND MILK
Purple Wave
Scris și jucat de Edith Alibec
Regizat și editat de Dana Paraschiv
Durată aproximativă: 60 min
+16 ani

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 21:30, Sala Patria (Sala Mică) 
EU, TU, COPACUL SAU ȘAH MAT
Artextract
Cu: Valeria Cristia si Gabriel Costan
Regia: Ruxandra Bălașu
Durata: 1h10 min
+14

Sâmbătă, 28 septembrie, ora 23.00, Centrul Cultural Reduta 
NĂSCUT ÎN 2000
Bis Teatru
Scenariul și regia: Bogdan Sărătean 
Cu: Andrada Grosu, Shama Leah, Aneea Axentea, Alexandra Roatiș 
Scenografia: Alexandra Budianu
Univers sonor: Alexandru Radu 
Sound design: Alexandru Ciubăr
Durata:1h10 min
+14 

Duminică, 29 septembrie, ora 00:30, Artegianale
NIMENI NU ȘTIE CE E ÎN INIMA MEA 
Unda Artei
Un one man show cu Florin Coșuleț
Durata: 1h 20 min
+ 14

Duminică, 29 septembrie, ora 02:30, Centrul Cultural Apollonia (Banca de Cultură) 
HAMLET.EX
Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca
Decupaj după W. Shakespeare
Storytelling si comentarii: Ioana Toloargă
Cu: Maialgesa Dat, Călin Deneș, Alexandra Ioana Harapu, Ana Maria Marin, McKee Duncan, Maria Elena Morar, Victor Muntean, Ana Rednic, Evelina Voicu.
Pregatire muzicala: Adonis Tanța
Coordonare: Doru Taloș
Durată: 1h 15 min
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 04:00, Centrul Cultural Apollonia (Banca de Cultură)
BEAT BUKOWSKI
BIS Teatru & Interakt Arts
Performance muzical în limba engleză
Poeme de Charles Bukowski
Cu: Claudiu Fălămaș
Muzica originală: Claudiu Fălămaș
Durata: 1h15 min
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 05:30, Centrul Cultural Apollonia (Banca de Cultură) 
FARMACIA
Teatrul Thespis Timișoara
Cu:  Denis Baraboi, Julia Nămoloiu, Giuliana Stoinescu 
Regia: Salahhé
Durata: 30 min (acces liber)
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 06:00, Centrul Cultural APOLLONIA (Banca de Cultură) 
VISUL UNEI NOPȚI DE TOAMNĂ (proiecție de film)
Un film de Gabriel George 
Durata 45 de minute (acces liber)
Audiență generală (AG)
Duminică, 29 septembrie, ora 07:00, Online (canalul de YouTube Bis Teatru)

MERGEM ÎN GERMANIA 
Un film documentar de Alexandru Radu & Flora Pop
Durata: 1h 30 min

Duminică, 29 septembrie, 08:30, Online (canalul de YouTube Bis Teatru)
IZOLART – POEME DIN ANUL PANDEMIC 2020

Duminică, 29 septembrie, ora 09.30, Piața Sfatului 
POEZIE LA MICUL DEJUN 

Live poetry cu Bogdan Constantin Tălmaciu
Durată aproximativă: 45 min (acces liber)

Duminică, 29 septembrie, ora 10:30, Piața Sfatului 
ÎNVIORARE FIZICĂ cu actorul Florin Coșuleț
Durată aproximativă:  50 min (acces liber)

Duminică, 29 septembrie, ora 11.30, Căminul pentru persoane vârstnice din Cartierul Noua, str. Panselelor
PENTRU BUNICII NOȘTRI
Cu: Cristian Lupașcu și Andrada Grosu
Spectacol de muzică live și poezie cu circuit închis, dedicat seniorilor.
Duminică, 29 septembrie, ora 12:00, Piața Brassai 

ANAZ ȘI DRAGONUL
BIS Teatru
După o poveste de Bianca Babeș
Cu: Alexandru Romescu și Diana Cătănescu
Cu participarea fetiței Sonia Leia în rolul zânei spiriduș
Scenografia:  Alexandra Budianu
Aripi de zână: Beia Voicu
Muzica originală: Charlie Fălămaș
Sound & mix live: Andy Boncea & Alex Ciubăr
Sound design & aranjament muzical: Dan Țilea “Matli”
Coregrafia: Alin State
Scenariul și regia: Bogdan Sărătean
Durată aproximativă: 45 de minute (acces liber

Duminică, 29 septembrie, ora  14:30, Teatrul Arlechino 
FEMININ 
Fabrica de Teatru Sibiu
După un text de Elise Wilk
Cu: Pătru Mara, Pătru Iris, Solomon Iulia, Roman Raluca, Baca Teodora, Bojiță Nicola, Muntean Alexia, Marinescu Daria, Man-Abramiuc Ema, Olar Alexia, Tatu Timeea, Manolea Andrei, Kara-Dobref Victor, Stoica Alexandru, Sopon Alexandru, Frățilă Raul
Regia: Laura Câmpean
Durata: 50 min (acces liber)
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 16.00, Sala Patria (Sala Mică)
PRAF DE STELE VERZI
Asociația Ferentari (Proiect PlayHood)
Cu: Daria Roșianu, Gabriel Sandu, Mihai Pripici, Vlad Roșianu
Producție: Studiourile Ferentari
Durata: 45 min (acces liber)
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 17.00, Sala Patria (Sala Mare)
UN SPECTACOL DUMNEZEIESC
Teatrul Nou
Adaptare după: David Javerbaum
Regia: Iulia Alexandra Neacșu
Scenografia: Marian Paraschiv
Costume: Andreea Boiangiu
Cu: Cristian Ioniță, Vlad Andrei, Radu Stăncescu
Durata: 1h30 min
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 19:00, Centrul Cultural Reduta
ACTRIȚA
Teatrul Particular Brașov
Cu Dorina Roman și Monica Midvighi
Un spectacol de Elvira Rîmbu
Durata: 1h15
+14

Duminică, 29 septembrie, ora 20:30, Centrul Cultural Apollonia (Banca de Cultură)
Epilogul Festivalului – Proiecție de film & Meeting Point
VISUL UNEI NOPȚI DE TOAMNĂ – un film de Gabriel George 
Durata: 45 minute (acces liber)

Spații:

  • Centrul Cultural Apollonia (Cinema Modern – Sala Mare) – Bdul Griviței 65 
  • Centrul Cultural Apollonia (Cinema Modern – Sala Mică) – Bdul Griviței 65 
  • Centrul Cultural Reduta, str. Apollonia Hirscher 8 
  • Centrul Cultural Apollonia (Banca de Cultură) – str. Michael Weiss 22
  • Sala Patria (Sala Mare), str. 15 Noiembrie 50A
  • Sala Patria (Sala Mică), str. 15 Noiembrie 50A
  • Teatrul Arlechino – str. Apollonia Hirscher 10
  • Artegianale – Strada Lucian Blaga 13 (lângă Sala Patria)
  • Căminul pentru persoane vârstnice din Cartierul Noua, str. Panselelor
  • Piața Brassai
  • Piața Sfatului 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Cotidian

Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „România are nevoie de stabilitate, investiții și solidaritate. Nu de austeritate!”

Published

on

By


Vicepreședintele PSD, senatorul Marius Dunca, transmite un mesaj ferm față de prioritățile guvernamentale din perioada următoare. Acesta subliniază obligația statului de a interveni cu măsuri de sprijin acum, când costul vieții a explodat și presiunea asupra familiilor și companiilor românești este deja ridicată. În acest sens, PSD a propus un pachet amplu de măsuri pentru relansarea economică un pachet de solidaritate pentru persoanele vulnerabile.

„Adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate nu este opțională și nu este negociabilă. Trebuie să luăm măsuri urgente pentru protejarea nivelului de trai al românilor, pentru că măsurile de austeritate au afectat întreaga societate, dar în special pe cei vulnerabili. Măsurile PSD sunt coerente și combină responsabilitatea bugetară cu solidaritatea socială și stimularea economiei. Prin pachetul de solidaritate venim în sprijinul a peste 5 milioane de români, iar impactul bugetar total este de doar 0,16% din PIB, incomparabil mai mic decât economiile de 1% din PIB realizate prin neindexarea pensiilor și alocațiilor. Îi ajutăm astfel pe pensionarii cu venituri mici, pe copiii din familiile vulnerabile și pe cei cu dizabilități sau handicap. Concret, vorbim despre sprijin financiar în două tranșe egale, cuprinse între 600 și 1000 de lei, pentru pensiile cuprinse între 1500 și 3000 de lei”, declară Marius Dunca, vicepreședinte PSD.

În paralel, PSD solicită introducerea urgentă a unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, similară celei din domeniul energiei, și respinge categoric orice reducere a bugetului Educației, domeniu deja grav afectat de tăieri operate anterior.

„Pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsura-cheie propusă de PSD este creditul fiscal pentru investiții și are impact bugetar zero. Prin reducerea temporară a obligațiilor fiscale pentru companiile care investesc, statul stimulează dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă și extinderea bazei de impozitare, fără a pierde venituri la buget”, mai spune senatorul brașovean.

Marius Dunca subliniază faptul că Partidul Social Democrat va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili.

Continue Reading

Trending