Lucrările la Traseul 1 pentru bicicliști din municipiul Brașov (Terminal RATBV Roman – Gara Brașov – Centrul civic), anunțate cu mult fast în perioada electorală, nu au început nici în 16 septembrie. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de greu de înțeles de către cetățenii de rând, amăgiții de atâta vreme că vor avea piste de biciclete dedicate în oraș: Conform unor surse, consultantul care a lucrat la documentația tehnică a reușit „performanța” să proiecteze pista „prin stâlpi” sau alte obstacole! Aceste „soluții tehnice” nu au fost acceptate de constructor, care a refuzat să intre pe șantier. În aceste condiții, termenul de finalizare lucrărilor, anunțat de primarul Brașovului, Allen Coliban, nu are cum să fie respectat.
De altfel, potrivit reprezentanților Primăriei, primele lucrări vor începe în perioada imediat următoare, pe un tronson scurt, cu o lungime de sub un kilometru.
„Proiectul a fost analizat de reprezentanții Primăriei, ai proiectantului și ai constructorului. A fost luată decizia ca în perioada imediat următoare să înceapă lucrările la un tronson de pe Bulevardul Victoriei – de la intersecția cu strada Prahova – și de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu, până la intersecția cu Bulevardul Griviței. Urmează ca pentru celelalte tronsoane să fie revizuite documentațiile tehnice, astfel încât să se ajungă la o variantă optimă de transpunere în teren a proiectului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.
Ce anunța în luna aprilie primarul Brașovului, Allen Coliban
În 25 aprilie, primarul Brașovului, Allen Coliban, anunța că a semnat contractul de lucrări pentru acest traseu și că „zilele următoare vom da și ordinul de începere a lucrărilor, astfel că, în toamnă, brașovenii vor putea pedala pe această pistă”.
De atunci au trecut mai bine de patru luni, a venit toamna, iar în loc să facă recepția lucrărilor, Primăria Brașov să pregătește să le înceapă.
Detaliile proiectului
Lungimea totală a pistelor incluse în trase este de 6,0 km. Traseul pornește de la Terminalul RATBV Roman, trece pe la sensul Giratoriu de la intersecția Calea București – Poienelor – Saturn, apoi parcurge străzile: bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, bulevardul Alexandru Vlahuță, bulevardul Gării, bulevardul Victoriei, bulevardul Mihail Kogălniceanu (unde se unește, la Camera de Comerț și Industrie cu pista existentă pe strada Iuliu Maniu). Pistele vor fi amenajate pe suprafața carosabilă sau pe trotuare, în funcție de configurația străzilor. Pe unele porțiuni, suprafața carosabilă va fi „împărțită” de bicicliști și soferi.
Pe lângă amenajarea pistelor, proiectul mai include:
- amenajarea a 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete;
- achiziționarea a 150 de biciclete, câte 50 pentru fiecare centru;
- Montarea a 520 de semne de circulație.
Valoarea contractului de lucrări este de de 9.806.628,01 lei, fără TVA, iar constructor este firma Valdek Impex SRL. Conform contractului, lucrările trebuie finalizate în 4 luni de la emiterea ordinului de începere.
Cine a proiectat pistele?
Proiectul tehnic a fost realizat de SC Hentza Business SRL din comuna ilfoveană Voluntari, care a încasat de la Primăria Brașov suma de 111.900 de lei, fără TVA. Licitația pentru proiectarea lucrărilor a fost lansată în primăvara anului 2020, iar pentru obținerea contractului s-au înscris firmele SC Hentza Business SRL București și SC Spiri Com SRL București. Câștigătorul a fost stabilit în luna august a anului 2020.
Firma ilfoveană nube la prima colaborare cu Brașovul. Ea a obținut și alte contracte de la Primăria Brașov. De exemplu, în anul 2018, SC Henza Business SRL a obținut contractele pentru elaborarea a șase studii de fezabilitate pentru proiectele:
- construirea unui park&ride la Bartolomeu;
- contruirea unui terminal de transport urban la Gara Braşov;
- amenajarea de benzi dedicate transportului public şi trotuarea adiacente;
- construirea unei noi infrastructuri de garaj pentru transport public;
- amenajarea unei infrastructuri integrate pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare pe Traseul 1 Terminal Poienelor – Camera de Comerţ;
- amenajarea unei infrastructuri integrate pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare pe Traseului 2 între Valea Cetăii, zona La Iepure -Terminal Poienelor.
De asemenea, firma amintită a obținut și de la Primăria Brașov, tot în luna august a anului 2020, un contract în valoare de 63.300 de lei, pentru proiectarea pistelor pentru bicicliști de pe Traseul 2 (Valea Cetății – Terminal Roman).
Cu bani de la UE sau de la bugetul local?
Pentru amenajarea pistelor de pe Traseul 1, Primăria Brașov a obținut o finanțare europeană în 10 martie 2020, iar lucrările ar fi trebuit să fie gata în 31 decembrie 2023. Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că noua conducere a Primăriei Brașov a solicitat reproiectarea pistelor, apoi, timp de aproximativ un an, s-a chinuit să găsească un constructor. Acum, lucrările vor fi finanțate de la bugetul local, însă Primăria speră să recupereze suma investită prin „etapizarea” proiectului, adică obținerea unei finanțări europene în ciclul bugetar european 2021 – 2027.