Restricții de circulație timp de trei zile, pe strada Titulescu din Brașov. Compania Apa face lucrări la rețeaua de canalizare

Compania Apa Brașov a anunțat că în perioada 24 – 26 octombrie va executa lucrări de reparații la rețeaua publică de canalizare de pe strada Nicolae Titulescu din Brașov. Acestea vin ca rezultat al unor defecțiuni majore constatate în funcționarea rețelei menționate. Mai exact, zona cu lucrări este cuprinsă între Inspectoratul Județean de Poliție Brașov, Mall AFI și strada Dimineții, pe o porțiune de aproximativ 50 de metri.

Pe perioada executării acestor lucrări, informăm conducătorii auto că traficul va fi deviat/restricționat pe această stradă. Zona va fi semnalizată corespunzător.

Reprezentanții Companiei Apa au precizat că în perioada lucrărilor va fi asigurată continuitatea serviciului de canalizare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.