Marți, în cadrul unei conferințe de presă, senatorul Marius Dunca a subliniat importanța programului lansat de candidatul la președinție din partea PSD, Marcel Ciolacu, în contextul planurilor ambițioase pentru dezvoltarea infrastructurii și a reindustrializării României.
„Planul pentru România, propus de Marcel Ciolacu, este un set de priorități naționale esențiale care reflectă preocupările reale ale cetățenilor, indiferent de vârstă sau ocupație. Acesta pune accent pe creșterea veniturilor, protejarea puterii de cumpărare și investiții în sectoare strategice ale economiei”, a declarat Marius Dunca.
Într-o perioadă marcată de dificultăți economice la nivel european, PSD a reușit să implementeze măsuri concrete pentru susținerea populației, iar Planul pentru România continuă această direcție.
„Ultimii ani au fost grei, dar PSD a fost mereu alături de oameni. Prin măsuri precum sprijinul anual acordat pensionarilor, cardurile pentru energie și alimente, și plafonarea prețurilor la energie, am protejat peste 12 milioane de români cu venituri mici și medii”, a adăugat Dunca.
Conform angajamentelor PSD, până în 2029, se urmărește o creștere substanțială a pensiilor și salariilor. „Ne propunem să ajungem la un salariu mediu brut de 2.600 de euro și un salariu minim de 1.300 de euro. De asemenea, pensia medie va crește la 810 euro, iar pensia minimă la 415 euro. Aceste măsuri vor asigura un trai decent pentru toți românii” a precizat senatorul.
Reindustrializarea și investițiile străine – pilonii strategiei PSD
Planul PSD pune un accent puternic pe reindustrializarea României, bazată pe patriotism economic și stimularea producției interne.
„Cu investiții anuale de peste 10 miliarde de euro, România va deveni un pol al producției industriale, capabil să susțină atât consumul intern, cât și exporturile. Vom dezvolta industrii esențiale, cum ar fi industria auto, farmaceutică și alimentară,” a afirmat Dunca.
Senatorul a evidențiat importanța sprijinirii agriculturii din România.
„Este vital să ajutăm fermierii să furnizeze hrană sănătoasă din fermele românești! 2,6 miliarde de euro sprijin pentru producția de legume românești, carne de pui și carne de porc, produse bio, dar și pentru fabrici noi sau modernizarea celor vechi de procesare a materiilor prime agricole. Asta înseamnă că vom investi securitate alimentară sporită pentru România”, a subliniat Marius Dunca.
Infrastructura – o prioritate pentru dezvoltarea României
O altă prioritate majoră din Planul pentru România este dezvoltarea infrastructurii. „Niciodată nu s-a investit atât de mult în autostrăzi și drumuri expres ca în ultimii trei ani. În această perioadă, s-au deschis zeci de șantiere, iar 225 de kilometri de autostradă au fost finalizați de la intrarea PSD la guvernare”, a punctat Dunca.
Augustin Hagiu, candidat la Camera Deputaților din partea PSD, a subliniat impactul social și economic al acestor investiții:
„Investițiile în infrastructură contribuie la reducerea decalajelor sociale prin generarea de noi oportunități economice. România are în față o fereastră de oportunitate uriașă, datorită finanțărilor europene și direcției trasate de Guvernul PSD în privința finanțării infrastructurii”
Planul Marcel Ciolacu include investiții masive de peste 155 de miliarde de euro în următorii patru ani pentru dezvoltarea infrastructurii publice.
„Guvernul PSD este Guvernul Investițiilor. În Brașov, proiectele de infrastructură finanțate de Guvern, precum cele din Făgăraș și Sibiu, deschid noi oportunități economice pentru regiune”, a adăugat Hagiu.
La încheierea conferinței de presă, Marius Dunca a subliniat importanța Planului pentru România: „Folosim banii europeni pentru a dezvolta România. Avem o țintă ambițioasă de a utiliza 27 de miliarde de euro din fonduri europene pentru a construi drumuri rapide peste tot în țară. Obiectivul nostru este să unim România cu Vestul Europei, prin infrastructură modernă și investiții care vor face din țara noastră un pol de atractivitate pentru investitori.”
PSD rămâne dedicat investițiilor care aduc creștere economică, locuri de muncă stabile și o infrastructură modernă, esențială pentru dezvoltarea României.
Fii primul care comentează