Connect with us

Cotidian

Aproape 1000 de braşoveni au solicitat ajutorul de încălzire pentru luna noiembrie. Cererile pentru luna viitoare pot fi depuse până la 20.12.2024. Tot ce trebuie să ştii despre ajutorul de încălzire

Published

on

Aproape 1000 de braşoveni au depus, până la 15 noiembrie, la Direcţia de Asistenţă Socială Braşov cereri de acordare a unui ajutor pentru încălzire în sezonul de iarnă 2024 – 2025. Reprezentanţii DAS atrag atenţia că pentru luna în curs, solicitările şi toate documentele aferente trebuie depuse până la 20 noiembrie, cel târziu, cele depusă după această dată urmând să fie valabile pentru acordarea ajutorului de la 1 decembre 2024.

Primăria municipiului Braşov acordă şi în sezonul rece 2024 – 2025 ajutoare pentru încălzire.

Ajutorul pentru încălzire în municipiul Braşov se acordă pe perioada 01 noiembrie 2024-31 martie 2025, iar suplimentul pentru energie se acordă pe întreaga perioadă a anului. Acest ajutor poate acoperi integral sau, după caz, o parte din cheltuielile cu încălzirea locuinţei, ca formă de sprijin,pentru consumatorii vulnerabili.

Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie, în cazul energiei termice în sistem centralizat, gazelor naturale și energiei electrice se decontează lunar furnizorului și se scad din factură.

Cine poate beneficia de ajutorul la încălzire în municipiul Braşov?

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcție de venitul net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

 Venitul mediu net lunar pana la care se acorda ajutorul pentru încălzire este de:

  • 1386 lei /persoana în cazul familiei
  • 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Formularele pentru ajutorul de încălzire pot fi ridicate din 3 locuri:

Cererile se depun fie personal la sediul din str. Panselelor, nr. 23 în timpul programului de lucru (luni, marți, miercuri,vineri între orele 08:30-15:00, joi între orele 8.30-17.00); fie pe email dasbv@dasbv.ro.

Pentru reducerea timpului de așteptare există inclusiv posibilitatea de programare online accesând https://dasbrasov.programero.ro/.

Ajutor de încălzire în funcţie de veniturile solicitantului

Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

  • Între 250 lei  – 25 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței gaze naturale;
  • Între 500 lei – 50 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie electrică;
  • Între 320 lei – 32 lei pentru consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței combustibili solizi şi/sau petrolieri;
  • Procent cuprins între 10-100% din valoarea consumului lunar pentru  consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinței energie termică în sistem centralizat.

    Cuantumul suplimentului pentru energie, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat prin raportare la venituri, este:

           a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
      b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
      c) 10lei/lună pentru consumul de energie termică;
      d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri

    La stabilirea drepturilor privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie, se ia în calcul cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024. Dovada veniturilor din pensii este reprezentată de ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora.

    De pe site-ul Direcției de Asistență Socială Brașov, accesând link-ul http://www.dasbv.ro/prestatii-si-beneficii-sociale/ajutoare-pentru-incalzirea-locuintei/ pot fi obținute informații despre:

    De precizat este faptul că: în cazul combustibililor solizi/petrolieri atât ajutorul pentru încălzire , cât și suplimentul pentru energie se acordă direct beneficiarilor, prin Direcția de Asistență Socială Brașov. În cazul ajutorului pentru încălzire cu combustibili solizi/petrolieri suma totală aferentă întregului sezon rece sau lunilor din sezon (în funcție de momentul solicitării ajutorului) se acordă integral, o singură dată.

    Continue Reading
    Click to comment

    You must be logged in to post a comment Login

    Leave a Reply

    Cotidian

    Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

    Published

    on

    Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

    Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

    Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

    Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

    În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

    „Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

    Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

    La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

    Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

    Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

    „Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

    Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

    Continue Reading

    Cotidian

    ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

    Published

    on

    Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


    În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

    Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

    Doar Ilfovul este sub Brașov

    Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

    La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

    În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

    Continue Reading

    Cotidian

    A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

    Published

    on

    Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

    Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

    Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

    Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

    Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

    Continue Reading

    Trending