Noua cabana din Valea Sâmbetei a fost extinsă mai mult decât a fost prevăzut în autorizație. Constatarea a fost făcută în teren de reprezentanții Consiliului Județean Brașov (instituție care a emis autorizația de construire), care au dispus oprirea lucrărilor. Dacă proprietarul nu se va conforma, administrația județeană se va adresa instanței.
Situația cabanei din Valea Sâmbetei a fost discutată în ședința extraordinară de plen a Consiliului Județean Brașov din 12 noiembrie, când consilierul județean Ovidiu Paraschivescu (USR) a spus că problemele au fost constatate de Consiliul Județean Brașov de mai mult timp, însă lucrările nu au fost sistate.
De cealaltă parte, președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a recunoscut faptul sunt probleme cu acest proiect:
„Nu s-a ținut cont de autorizație. Chiar și zilele trecute, echipa noastră a fost în teren și a emis un ordin de încetare a lucrărilor. În cazul în care constructorii nu se conformează, urmează să ne adresăm instanței”.
Conform unui document al Consiliului Județean Brașov din luna octombrie, în cazul proiectului de reabilitare și extindere a Cabanei Valea Sâmbetei „s-au constatat abateri de la prevederile autorizației de construire și a proiectului tehnic (executare lucrări subsol pe întreaga suprafață construită a corpului A și modificări goluri fațade, executare lucrări de amenajare exterioară neautorizată) fapte ce constituie contravenție”.
Lucrările la noua cabană din Valea Sâmbetei au început în luna februarie a acestui an, după ce, în ultimii ani de funcționare a fost închisă în timpul iernii (cu excepția unui corp de clădire, care era folosit ca refugiu).
Fii primul care comentează