Corpul nou al Maternității Brașov este pregătit de recepționare, după mai multe defecțiuni care au fost remediate. Anunțul Consiliului Județean Brașov: “Mai sunt de rezolvat mici probleme birocratice”

Modernizarea corpului nou al Maternității Brașov au fost finalizate, defecțiunile au fost remediate, iar în scurt timp va fi semnat procesul – verbal de recepționare a lucrărilor va fi semnat în scurt timp. Până la deschiderea noilor spații medicale va mai fi nevoie de câteva documente, a anunțat miercuri, președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică.

„Ca o mare surpriză plăcută, vă informez că au fost depășite toate problemele de la Maternitate. Am început recepția în luna mai, au fost deficiențe în special în blocul operator în sensul că au fost infiltrații de apă, Am fost pretențioși, pentru că am vrut să preluăm o lucrare bine făcută. Pentru că au apărut astfel de probleme, ultima inundare (o procedură de verificare etanșeității unor suprafețe, n.r.) a acelui spațiu de de deasupra blocului operator a fost realizată pentru 10 zile trei zile, nu trei, cât prevedea normativul. Comisia de recepție și dirigintele de șantier au constatat că nu mai sunt niciun fel de infiltrații, iar alaltăieri a fost golită apa. Lucrurile sunt în regulă și suntem în faza în care așteptăm să avem valoarea finală a acestui obiectiv, pentru a plăti acea cotă către Inspecția de Stat în Construcții. Practic la momentul acesta nu mai avem niciun fel de probleme, doar acele lucruri legate de partea de documentație, plată către Inspecția de Stat în Construcții și documentația tehnică care trebuie predată beneficiarul de către constructor”, a declarat Todorică.

Acesta a menționat că în paralel se face pregătirea personalului de specialitate din spital.

Lucrările la corpul nou și la cel de legătură cu cel vechi au fost cofinanțate din fonduri europene. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în anul 2021, iar termenul de finalizare a proiectului a fost amânat de mai multe ori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.