FOTO. “Liderii de mâine”: Liceenii din Săcele, Codlea, Zărneşti şi Bran, în vizită la Universitatea Transilvania, la cea de a şasea ediţie a proiectului iniţiat de AFAFCI

Peste 40 de elevi de liceu braşoveni au aflat despre oportunităţile de studiu la Universitatea Transilvania din Braşov (UniTBv), direct de la cadrele didactice ale instituţiei academice, în cadrul proiectului “Liderii de mâine”. Proiectul, iniţiat de Asociaţia Femeilor de Afaceri AFAFCI, a ajuns, în acest an, la cea de-a şasea ediţie.

Tinerii care au venit în vizită la Universitatea Transilvania provin de la licee din Săcele, Codlea, Zărneşti şi Bran. Ei au primit, în cadrul primului modul al programului, care s-a desfăşurat joi, informaţii despre facilităţile pe care universitatea din Braşov le oferă studenţilor. Cel care le-a făcut această preezentare a fost choar rectorul UNITBV, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

“Le-am vorbit despre ceea ce oferă universitatea noastră şi oportunităţile, dacă decid să studieze la noi. Pe de altă parte, am discutat cu ei despre noutăţile din ultimii ani, dar şi la ce să se aştepte în viitor, în ceea ce priveşte schimburile universitare cu parteneri din străinătate, oportunităţile pe care le au din acest punct de vedere. Universitatea Transilvania are o ofertă educaţională variată, atât pentru studiu cât şi pentru viaţa socială”, a declarat rectorul UniTBv conform unui comunicatului am AFAFCI.

Institutul de Cercetare şi Dezvoltare al UniTBV i-a impresionat pe liceeni

Pe lângă Aula Universităţii, liceenii au vizitat şi Institutul de Cercetare şi Dezvoltare al UniTBv, unde au intrat în laboratoare şi în zoneel de cdercetare. Unul dintre locurile care le-a atras atenţia tinerilor este laboratorul de Robotică, unde cercetătorul Daniel Voinea le-a prezentat echipamente care au fost dezvoltate în cadrul proiectului eHeritage. Acesta este un proiect coordonat de echipa de cercetare a UniTBv, în valoare de un milion de euro şi finalizat în 2018.

Proiectul “Liderii de mâine” are ca scop principal pregătirea tinerilor pentru implicarea activă în comunitate, prin facilitarea dialogului direct cu liderii locali din diverse domenii, cum ar fi administraţia publică, educaţia, economia, turismul şi sănătatea.

Proiectul se adresează elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a din şapte licee din judeţul Braşov: Liceul Teoretic “George Moroianu” şi Liceul Tehnologic “Victor Jinga din Săcele, Liceul Tehnologic Râşnov, Liceul Teoretic “Ioan Pascu” şi Colegiul Tehnic “Simion Mehedinţi” din Codlea, Liceul Teoretic “Mitropolit Ioan Meşianu” din Zărneşti şi Liceul “Sextil Puşcariu” Bran.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.