Meciul România-Kosovo, abandonat după minutul 90, când oaspeţii au refuzat să mai joace. UEFA urmează să analizeze situaţia şi să ia o decizie

Meciul România – Kosovo, din penultima etapă a grupelor Ligii Naţiunilor, a fost întrerupt, vineri seară, după minutul 90, când jucătorii kosovari au părăsit terenul şi au refuzat să mai revină, motivând că suporterii le-au strigat cuvinte jignitoare. Oficial, meciul s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi pe teren. Arbitrul partidei nu a reuşit să îi convingă pe fotbaliştii din Kosovo să joace ultimele două minute, astfel că, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să analizeze situaţia şi ia o decizie în acest caz, pentru a atribui cele 3 puncte.

Ocaziile cele mai clare au aparţinut echipei din Kosovo

Pe Arena Națională, partida România – Kosovo a debutat cu speranțe pentru tricolori, dar lucrurile nu au mers în direcția dorită. După o primă șansă ratată de Rațiu, care a comis fault în atac în tentativa de a finaliza, adversarii au preluat rapid controlul jocului. Florin Niță a fost pus la încercare pentru prima dată în minutul 17, la un șut periculos al lui Jashari.

Momentele critice au venit în minutul 29, când Edon Zhegrova a creat panică în defensiva noastră. După o eroare de poziționare a lui Niță, kosovarul a șutat, însă Drăgușin a intervenit salvator. Același Zhegrova a încercat din nou, dar Drăgușin a blocat din nou mingea, care a ajuns la Muriqi. Atacantul a șutat puternic, dar Niță a respins spectaculos în corner. Tot Zhegrova a mai încercat un șut de la distanță, scos de Niță în minutul 35, iar Dellova a trimis peste poartă cu o lovitură de cap în minutul 38.

Replica timidă a tricolorilor a venit abia în minutul 41. Bancu a pătruns în careu și i-a pasat lui Mihăilă, al cărui șut a fost deviat de căpitanul kosovarilor, Amir Rrahmani. Balonul a ajuns la Stanciu, care a trimis o torpilă de la marginea careului, lovind bara transversală.

După pauză, ocaziile României au fost sporadice. Burcă a ratat ținta în minutul 56, iar în minutul 80 Niță a intervenit din nou salvator la șutul lui Vojvoda. În ultimele minute, kosovarii au asediat careul nostru, iar Asllani a trimis periculos peste poartă în minutul 86.

Momente tensionate după minutul 90

Atmosfera a explodat în minutul 90+4, când Dellova și Rexhbecaj s-au contrat cu suporterii români, provocând scandări „Serbia, Serbia” din tribune.

Căpitanul Rrahmani și-a chemat echipa să părăsească terenul fără aprobarea arbitrului danez, Morten Krogh. Haosul s-a instalat complet. Oficialii UEFA și arbitrul au încercat să convingă delegația kosovară să revină, însă fără succes.

După mai bine de o jumătate de oră de incertitudine, tricolorii au rămas singuri pe teren, dar până la urmă au plecat și ei spre vestiare. O oră mai târziu, arbitrul a declarat finalul partidei în absența echipei kosovare.

Decizia UEFA în aştzeptare. Cine va primi cele 3 puncte?

Meciul s-a încheiat într-o notă amară, iar decizia privind scorul final revine UEFA. Dincolo de deznodământ, România a făcut un meci slab, poate cel mai slab din mandatul lui Mircea Lucescu, fiind dominată la toate capitolele de adversari.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.