Site icon

Muzeul Basmelor Româneşti, la Codlea. Primăria vrea să investească 3 milioane de euro într-o “experienţă tip traseu” în aer liber, pe Maial

Foto: https://www.municipiulcodlea.ro/

Municipiul Codlea vrea să își atragă cât mai mulți vizitatori și totodată să ofere o experiență unică și propriilor locuitori, printr-un nou punct de petrecere a timpului liber. Administrația locală are în vedere construirea unui muzeu în aer liber, numit Muzeul Basmelor Românești. Proiectul se află într-un stadiu incipient, obținând acordul de mediu, la începutul acestei luni.

Muzeul Basmelor Românești de la Codlea este un proiect dedicat atât copiilor, cât și adulților. El este gândit să fie amenajat pe o suprafață de 21.064 de metri pătrați, în aer liber, în zona Maial de la Măgura Codlei. Primăria Codlea a identificat deja o suprafață de aproximativ 29.000 de metri pătrați pe care să o pună la dispoziția acestui proiect.

Conform documentației aferente, Muzeul Basmelor Românești „va fi creionat în jurul unei experiențe de tip traseu, ce va plimba vizitatorul prin diverse scene sau decoruri din basmele și legendele românești”.

Pe acest traseu propus de primăria Codlea, în Muzeul Basmelor Româneşti, se vor regăsi câteva puncte care vor putea fi admirate de către vizitatori:

Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a solicitat şi obâinut acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov (APM).

Proiectul va fi pus în aplicare printr-o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, pe care administraţia locală vrea să o atragă din Programul Operaţional Regional.

Exit mobile version