Connect with us

Cotidian

Muzeul Basmelor Româneşti, la Codlea. Primăria vrea să investească 3 milioane de euro într-o „experienţă tip traseu” în aer liber, pe Maial

Published

on

Municipiul Codlea vrea să își atragă cât mai mulți vizitatori și totodată să ofere o experiență unică și propriilor locuitori, printr-un nou punct de petrecere a timpului liber. Administrația locală are în vedere construirea unui muzeu în aer liber, numit Muzeul Basmelor Românești. Proiectul se află într-un stadiu incipient, obținând acordul de mediu, la începutul acestei luni.

Muzeul Basmelor Românești de la Codlea este un proiect dedicat atât copiilor, cât și adulților. El este gândit să fie amenajat pe o suprafață de 21.064 de metri pătrați, în aer liber, în zona Maial de la Măgura Codlei. Primăria Codlea a identificat deja o suprafață de aproximativ 29.000 de metri pătrați pe care să o pună la dispoziția acestui proiect.

Conform documentației aferente, Muzeul Basmelor Românești „va fi creionat în jurul unei experiențe de tip traseu, ce va plimba vizitatorul prin diverse scene sau decoruri din basmele și legendele românești”.

Pe acest traseu propus de primăria Codlea, în Muzeul Basmelor Româneşti, se vor regăsi câteva puncte care vor putea fi admirate de către vizitatori:

  • Casa eroului
  • Grajdul fermecat
  • Casa căpcăunului
  • Casa vrăjitoarei
  • Turnul prinţesei
  • Castelul
  • Amfiteatrul
  • Uliţa satului

Pentru amenajarea acestora, Primăria Codlea a solicitat şi obâinut acordul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov (APM).

Proiectul va fi pus în aplicare printr-o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, pe care administraţia locală vrea să o atragă din Programul Operaţional Regional.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending