Ședințele ordinare de plen ale Consiliului Local Brașov, doar cu prezență fizică. Care a fost argumentul primarului Brașovului, George Scripcaru

Ședințele ordinare de plen ale Consiliului Local Brașov (care se desfășoară o dată pe lună) se vor desfășura cu prezență fizică, nu în format hibrid (cu prezență fizică și online), așa cum s-a întâmplat până acum.

Noua regulă a fost anunțată de primarul Brașovului, George Scripcaru, în ședința extraordinară de plen a Consiliului Local de luni.

„Vă anunț de pe acum că ședințele ordinare de plen se vor desfășura strict cu prezență fizică. De principiu, acestea se vor desfășura în ultima săptămână a fiecărei luni. Vă anunț acest lucru pentru a vă putea face programul, iar domnii și doamnele consilier să își poată aloca timpul necesar, pentru că pentru asta au fost aleși. Măcar o dată pe lună să participe la ședințele de Consiliu Local. În acest mod vom putea fi eficienți. Dați-vă seama, dacă ai 100 de puncte pe ordinea de zi, în ce chin vă desfășurați activitatea. Eu vreau să vă ajut în acest sens și cred că prezența fizică este mult mai eficientă și responsabilă”, a declarat primarul Brașovului.

Măsura anunțată de primar a fost criticată de consilierii locali din opoziție, care susțin că o astfel de decizie contravine legislației în vigoare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.