Compania Apa Brașov are o tradiție în accesarea de fonduri europene, începând cu anul 1995. De atunci și până în prezent, fiecare proiect în parte s-a axat pe investiții pentru comunitățile care au avut nevoie de extindere sau reabilitare de rețele de apă și de canalizare.
Cel mai recent implementat este ”Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru”, co-finanțat din Fondul de Coeziune, Contract de finanțare numărul 1640/02.08.2022, Cod SMIS 2014+ 152260, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, program încheiat la 31.12.2023.
Structura de finanțare a etapei I a proiectului:
Valoarea totală a proiectului la încheierea POIM a fost de 100.718.753, 59 lei.
Finanțarea nerambursabilă: 75.554.792,12 lei din care:
Finanțare nerambursabilă acordată de AM POIM: 74.043.696,28 lei acordată prin:
Co-finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană din FC prin POIM: 64.221.573,32 lei,
Co-finanțare de la Bugetul de Stat : 9.822.122,96 lei,
Contribuția de la Bugetul Local (Consiliul Județean Brașov și Consiliul Local Brașov): 1.511.095,84 lei,
Contribuția Companiei Apa Brașov S.A. din fondurile proprii: 4.822.646,31 lei, respectiv 6% din bugetul eligibil al proiectului, la care se adaugă 15.773.673,16 lei valoare aferentă TVA pentru întregul proiect.
Această etapă a fost implementată prin două contracte de servicii de asistență tehnică și 9 contracte de lucrări din care unul continuă și în etapa a doua.
Componentele investiției în infrastructura de apă realizate:
Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție a apei – aprox. 12,55 km Construirea unei stații de pompare
Componentele investiției în infrastructura de apă uzată realizate:
Extindere și reabilitare a rețelei de canalizare – aprox. 12,50 km Conducte de refulare – aprox. 4 km Construirea unei stații de pompare a apei uzate
Continuarea primei etape este reprezentată de ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Brașov/Regiunea Centru – etapa II”, , co-finanțat din Fondul Europeande Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, Contractul de Finanțare nr. 31/19.06.2024, Cod SMIS 319762, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă. Proiectul va fi implementat prin 13 contracte de lucrări. Acest program are termen de finalizare la 31.12.2027.
Valoarea totală a Contractului de finanțare nr. 31/19.06.2024 este de 1.306.153.548,27 lei cu TVA, din care:
Valoare eligibilă nerambursabilă de la Uniunea Europeană(FEDR): 872.477.200,15 lei
Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 133.437.689,45 lei
Valore contribuție de la Bugetul Local (Consiliul Județean Brașov și Consiliul Local Brașov): 20.528.875,28 lei
Contribuția Companiei Apa Brașov S.A. din fondurile proprii: 65.517.687,12 lei, respectiv 6% din bugetul eligibil al proiectului, la care se adaugă 205.731.391,56 lei valoare aferentă TVA pentru întregul proiect.
Stadiul acestui proiect:
Continuarea etapei I, prin Contractul de lucrări BV-CL-R01 “Extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în cartierul Stupini, extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă în zona Centrală şi extindere conducta de aducțiune SP Rulmentul – SP Zizin”
Emiterea în data de 04.12.2024 a ordinului de începere pentru BV-CL-R05 “Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Săcele”, începând din 20 decembrie 2024
Continuarea procedurilor de licitație pentru alte 3 contracte
Aceste investiții contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și protejarea mediului, facilitând, totodată, dezvoltarea economică în zonele în care se implementează.
De asemenea, întregul proiect contribuie la respectarea directivelor europene și a angajamentelor asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniune Europeană.
Lucrările pentru construirea unui nou pod în comuna Budila vor începe în perioada următoare, după ce luni, 2 martie, președintele Consiliul Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, a semnat contractul de achiziție publică pentru obiectivul „Proiect Tehnic + Execuție Pod pe DJ 103B, km 9+450”.
Contractul a fost atribuit firmei SC Dacia Faber SRL, care va asigura demolarea actualului pod, construirea noii structuri și serviciile de asistență tehnică pe toată durata execuției, conform prevederilor din caietul de sarcini. În implementarea proiectului vor fi implicați și subcontractorii SC Ritmoteh SRL, SC Empo Consult SRL și SC Total Construct SRL, a transmis administrația județeamă. Durata de execuție este de 11 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Valoarea totală a contractului se ridică la 3.945.514,99 lei. Din această sumă, 3.698.446,97 lei sunt destinați execuției propriu-zise, 183.664,02 lei acoperă cheltuielile pentru relocarea și protecția rețelelor electrice și de telecomunicații, iar 63.404 lei reprezintă costurile serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și verificatorului, inclusiv întocmirea documentației „As built”.
Finanțarea este asigurată în principal din bugetul propriu al județului, completată de suma de 1,7 milioane de lei alocată din Fondul de intervenție al Guvernului pentru remedierea efectelor calamităților. În aceste condiții, investiția nu a mai fost inclusă în proiectul REGIO prin care vor fi modernizate mai multe tronsoane de drumuri județene din Brașov.
Actualul pod, situat pe DJ 103B Săcele – Cărpiniş – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită județ Covasna, traversează pârâul Zizin la kilometrul 9+450, în localitatea Budila. Construit în anii 1972-1973, podul are o lungime de 30 de metri și două deschideri de câte 14 metri. În urma degradărilor provocate de intemperii, expertiza tehnică a indicat necesitatea înlocuirii complete a structurii.
Noul pod va fi realizat din beton, va avea o lungime de 38,5 metri, două benzi de circulație cu o lățime a carosabilului de 7,80 metri și trotuare de câte un metru pe fiecare sens, asigurând condiții moderne de trafic și siguranță.
„În perioada imediat următoare dăm startul lucrărilor construcţie a unui pod nou în comuna Budila, ca parte a demersurilor noastre privind îmbunătăţirea calităţii infrastructurii rutiere de interes judeţean. Acest pod nu este doar un simplu obiectiv de investiții, ci asigură o legătură esenţială pentru mobilitatea locuitorilor din zonă. Rămânem dedicați strategiei noastre de a moderniza reţeaua de drumuri județene aflată în administrarea noastră. În acest an vom deschide mai multe şantiere, în toate zonele judeţului, deoarece ne dorim să rezolvăm problemele de conectivitate a comunităţilor locale din mediul rural cu principalele căi de comunicaţie şi centre urbane”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.