Salvatorii montani din Maramureș au avut vineri o nouă intervenție pentru salvarea unor tineri care au trecut granița din Ucraina în România, pentru a nu fi trimiși pe front. Intervenția a fost una dificilă. Unul dintre cei trei ucraineni a fost abandonat de colegi și a fost găsit ud, înghețat, iar la piept ținea un pisoi.
„Acum salvatorii montani împreună cu colegii de la IGAV încearcă extracția celui de-al treilea ucrainean… dar e extraordinar de dificil de scos. E într-o râpă, vizibilitate foarte slaba iar ucraineanul a stat toată noapte în apă, în pârâu. E ud leaorcă, înghețat, hipotermic dar… are la el o pisică pe care o strânge încontinuu la piept”, au scris salvatorii montani maramureșeni în timpul operațiunii.
Operațiunea de salvare a durat mai multe ore, atât din cauza configurației terenului, cât și a condițiilor meteo.
„Salvatorii montani, împreună cu polițiștii de frontieră au reușit extragerea î condiții de siguranță maximă a băiatului ucrainean și a pisicuței, care, pe tot parcursul celor 5 ore și jumătate a stat lipita de pieptul lui (…) Ultimul ucrainean a fost predat echipelor medicale venite în sprijin. Ținându-și, în continuare, pisicuța strâns la piept. A fost salvat”, a mai scris reprezentanți Salvamont Maramureș.
Ceilalți doi ucraineni care au plecat din Ucraina cu „băiatul cu pisoiul” au fost îndrumați telefonic să ajungă la un adăpost. Salvamontiștii maramureșeni spun că ei ofereau informații derutante despre colegul lor și abia într-un târziu au recunoscut că l-au abandonat.
Fii primul care comentează