Ministeriul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul bugetului de stat pe anul 2025. Este un buget prudent, în concordanţă cu Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu (2025 – 2031), care ia în calcul o estimare a creșterii economice de 2,5%, bazată pe investiții, agricultură, construcții, servicii și creșterea industrială.
Cu un buget de 150 miliarde lei pentru investiții publice, un PIB estimat la 1.913 miliarde lei și o inflație controlată la 4,4%, România va continua să crească economic, consideră senatorul PSD Brașov, Marius Dunca.
„În 2025, Guvernul Ciolacu va pune România pe drumul dezvoltării sustenabile. În plus, sprijinul pentru pensionari și salariile românilor cu venituri mici vor rămâne o prioritate”, susține senatorul PSD Brașov, Marius Dunca.
În acest an, estimările sunt că sectorul industrial își va reveni, cu o evoluţie moderată (0,5%). Continuarea dezvoltării proiectelor de infrastructură se va reflecta într-o dinamică ridicată a sectorului construcţiilor (4,8%). De altfel, anii 2025 și 2026 vor reprezenta perioada de vârf în implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Serviciile se vor menţine ca principal susţinător al creşterii economice, dinamica de 2,5% bazându-se pe dezvoltarea cu prioritate a activităţilor purtătoare de valoare adăugată mare. Majorarea din sectorul agricol este estimată la 3,9%
Totodată, estimarea Guvernului României este că anul acesta se va înregistra o creștere cu 6,1% a salariului mediu, peste rata inflației, ceea ce se va traduce printr-o creștere a puterii de cumpărare.
Fii primul care comentează