Ramai la curent!

Investitii

Consiliul Județean Brașov a primit ordinul pentru scoaterea din fondul forestier a terenurilor de pe drumul „Valea Doftanei”. Până la începerea lucrărilor, mai trebuie parcurse unele etape birocratice

Publicat

in

Proiectul de modernizare a drumului județean DJ 102I (Valea Doftanei – Brădet, Săcele) a mai trecut de o etapă birocratică: scoaterea din fondul forestier a terenurilor din județul Brașov de pe traseul drumului. Până la deschiderea șantierului va mai trece o perioadă, pentru că mai trebuie realizate documentații tehnice și aprobate acte normative.

Ordinul Ministerului Mediului privind scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, fără compensare, de către Consiliul Judeţean Braşov, a terenului în suprafaţă de 5,0917 hectare, a fost emis în 30 ianuarie.

Terenul este compus din următoarele parcele:

  • teren cu o suprafaţă de 0,8781 hectare, aflat în proprietatea publică a statului, administrat de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” prin Baza Experimentală Săcele;
  • teren de 2,2869 hectare, aflat în proprietatea publică a Municipiului Braşov şi administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt” RA;
  • teren în suprafaţă de 0,4338 hectare, aflat în proprietatea publică a Municipiului Săcele, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor „Săcele” RA;
  • teren cu o arie de 1,4929 hectare, aflat în proprietate publică a Judeţului Braşov, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor „Săcele” RA.

Potrivit Ordinului, scoaterea definitivă din fondul forestier naţional se face prin defrişarea vegetaţiei forestiere, inclusiv a terenurilor care au categoria de folosinţă „pădure” şi se realizează fără compensare şi cu exceptare de la plata taxelor şi a celorlalte obligaţii băneşti. Beneficiarul deciziei ministeriale este Judeţul Braşov, în al cărui areal administrativ-teritorial se regăsesc cei 12,43 km din DJ 102I afectaţi de coridorul de expropriere. Masa lemnoasă rezultată revine, proporţional, Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură Silvicultură „Marin Drăcea”, Municipiului Braşov, Municipiului Săcele, respectiv Judeţului Braşov.

În document se precizează că predarea-primirea terenului se face pe bază de proces-verbal încheiat între Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, prin Baza Experimentală Săcele, Regia Publică Locală a Pădurilor „Kronstadt” RA, Regia Publică Locală a Pădurilor „Săcele” RA şi Consiliul Judeţean Braşov, în prezenţa reprezentantului Gărzii Forestiere Braşov, în termen de maximum 180 de zile de la data aprobării scoaterii definitive.

Nu în ultimul rând, conform Ordinului ministerial, Consiliul Judeţean Braşov este responsabil pentru înscrierea în Cartea Funciară a suprafeţei de 5,0917 hectare, cu notarea obligaţiei de edificare a obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare DJ 102I, Valea Doftanei, Judeţul Prahova – Brădet, Judeţul Braşov”, ca urmare a schimbării destinaţiei terenului.

Consiliul Județean Brașov trebuie să predea amplasamentul liber de sarcini

În paralel cu proderurile de scoatere din fondul forestier a terenului, ce vor fi realizate de ocoalele silvice, administrația județeană brașovenă se va ocupa de alte documentații.

„La nivelul Consiliului Judeţean, vom realiza studiul de coexistenţă pentru reţelele de medie şi joasă tensiune, în urma căruia reţelele situate pe amplasamentul viitoarelor lucrări vor fi deviate sau relocate. De asemenea, vom demara proiectul tehnic urmat de execuţia lucrărilor necesare în urma studiului de coexistenţă realizat pentru reţelele de înaltă tensiune Transelectrica. Apoi vom intra în plenul Consiliului Judeţean cu aprobarea hotărârii de predare a amplasamentului liber de sarcini către Compania Naţională de Investiţii, în vederea începerii lucrărilor de execuţie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veștea.

Proiectul este finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii, Consiliul Judeţean Prahova şi Consiliul Judeţean Braşov.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, cu o valoare de 312 milioane de lei, fără TVA a fost semnat în luna martie a anului trecut cu SC Construcţii Erbaşu SA.

Pe teritoriul judeţului Braşov va fi refăcut un sector cu lungimea de 12,4 km, iar segmentul din judeţul Prahova are o lungime de 13,2 km.

La finalul lucrărilor, DJ102I va avea o structură rutieră modernizată de la fundaţie şi până la asfalt.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Dublarea străzii 13 Decembrie din Brașov, la al doilea calcul. Valoarea lucrărilor s-a redus considerabil

Publicat

in

Proiectul de dublare a străzii 13 Decembrie din Brașov, o investiție pentru care Primăria Brașov va primi bani de la bugetul de stat prin Planul Național de Dezvoltare Locală este, în continuare, în etapa calculelor.

Pentru această investiție, Consiliul Local Brașov a aprobat anul trecut valoarea estmată a lucrărilor, dar calculele au fost refăcute, astfel că în ședința de plen a Legislativului local de mâine va supus aprobării un nou deviz de lucrări, suma necesară implementării proiectului fiind mult mai mică.

Astfel, dacă anul trecut valoarea totală a proiectului era estimată la 55.442.577 lei (TVA de 19% inclus), după refacerea calculelor valoarea totală a investiției scăzut la 29.242.408, inclusiv TVA 21%.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi a străzii 13 Decembrie pe tronsonul cuprins între str. Vasile Goldiș şi str. Orizontului, dublarea podului peste râul Timiș, realizarea unei piste duble de cicliști, refacerea rețelei de contact RATBV, colectarea şi evacuarea apelor din precipitații de pe suprafața aferentă acesteia şi completarea iluminatului stradal.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 16 luni de la data emiterii ordinului de începere.

Citește mai departe

Investitii

Primaria Brașov a obținut banii europeni după ce a imbunătățit proiectul skate park-ului de la Fartec. Ce probleme avea proiectul inițial

Publicat

in

Primăria Brașov a obținut decontarea lucrărior la skate park-ul de la Fartec, după ce proiectul a fost corectat și îmbunătățit, astfel încât să fie eligibil prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul de finanțare a fost semnat zilele trecute, iar din valoarea totală a proiectului, respectiv 21.181.011 lei, din care 19.469.002 lei este asistența nerambursabilă. Restul de 1.712.008,85 lei reprezintă valoarea neeligibilă, sumă acoperită din bugetul local. 

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că finanțarea a fost obținută după ce au fost corectate greșelile proiectului inițial, pregătit înainte de anul 2024.

„Din păcate, în perioada anterioară s-au cheltuit bani de la bugetul local pentru un proiect realizat greșit. Am reușit însă să rezolvăm aceste probleme, să finalizăm proiectul și să depunem cererea pentru obținerea unei finanțări nerambursabile”, a declarat primarul Brașovului.

Taluzuri care nu susțineau terenul

Purtătotul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, ne-a declarat că o problemă a parcului inițial era legată de situația juridică a terenului. Mai exact, acesta a precizat că parcul se întindea pe o suprafață mai mare de teren, iar unele parcele nu erau incluse în documentele cadastrale.  

„Din punct de vedere tehnic au fost niște niște probleme legate de accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Nu existau amenajări de tip «mama și copilul», iar realizarea unei astfel de amenajări ne-a ajutat și foarte mult să obținem finanțarea europeană. De asemenea, cea mai grea o problemă era legată de niște ziduri de sprijin. Inițial erau prevăzute niște taluzuri care care nu ar fi rezistat, astfel că au fost realizate alte amenajări. După ce au fost operatate modificările cadastrale și au fost actualizate documentațiile tehnice, a fost obținută o nouă autorizație de construire și au putut fi terminate lucrările”, a declarat Toarcea.

Skate-park-ul de la Fartec este amenajat sub cele două pasaje din zonă. Acesta inclide amenajări pentru practicarea sporturilor urbane, dar și zone de relaxare.

Citește mai departe

Investitii

FOTO Închiderea rampei de deșeuri de la Timiș-Triaj a intrat în linie dreaptă. Fosta rampă va fi transformată în zonă de agrement

Lucrările de închidere și ecologizare a rampei de deșeuri menajere de la Timiș-Triaj au ajuns la 85%, iar Primăria Brașov anunță că va începe în curând și închiderea celei de-a doua rampe. Zona urmează să fie transformată într-un spațiu verde.

Publicat

in

La aproape trei decenii după ce activitatea de depozitare a fost oprită, rampele de deșeuri de la Timiș-Triaj sunt aproape de a fi transformate în zonă de parc. Municipalitatea anunță că lucrările de închidere și ecologizare a depozitului de deșeuri menajere au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 85%, la prima rampă, iar în paralel pregătește demararea lucrărilor și pentru cea de-a doua rampă, aflată în continuarea actualului amplasament.

În această perioadă, pe șantier se lucrează la amenajarea spațiilor verzi, a drumurilor perimetrale, la realizarea rigolelor și a bazinului de retenție pentru apele pluviale. Reprezentanții constructorului care lucrează la proiectul de reamenajare spun că vremea nefavorabilă din ultimele luni a încetinit ritmul lucrărilor, însă proiectul rămâne în grafic.

„Se lucrează la amenajarea spațiilor verzi, inclusiv la înierbare și plantări, dar și la realizarea drumurilor perimetrale împreună cu rigolele aferente. Totodată, este în execuție și bazinul de retenție pentru apele pluviale, acesta urmând să fie printre ultimele elemente finalizate, pentru a nu îngreuna desfășurarea celorlalte lucrări. Ritmul lucrărilor a fost influențat atât de perioada de iarnă, cât și de ploile din ultima perioadă, care au creat dificultăți în execuție. În ceea ce privește amenajarea peisagistică, vor fi plantați aproximativ 12.800 de arbuști din diverse specii. Alegerea plantelor a fost făcută astfel încât acestea să fie adaptate terenului și perioadelor de secetă și temperaturi ridicate. De asemenea, s-a ținut cont de orientarea terenului și de expunerea la soare, fiind selectate specii potrivite pentru fiecare zonă – est, vest sau nord. Întregul proiect de amenajare a fost gândit atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional, pentru a asigura rezistența și dezvoltarea optimă a vegetației”, a explicat Elena Sava, manager de proiect.

Contestațiile la licitație au întârziat închiderea celei de a doua rampe de la Timiș-Triaj

Administrația locală susține că următorul pas va fi închiderea celei de-a doua rampe de deșeuri, procedură întârziată în ultimele luni din cauza contestațiilor apărute în cadrul licitațiilor. Potrivit municipalității, aceste etape au fost însă depășite, astfel că lucrările ar urma să înceapă în perioada următoare.

„Urmează amenajarea zonelor adiacente, însă acestea vor fi realizate într-o etapă ulterioară. Important este că lucrările actuale sunt în grafic, iar odată cu finalizarea acestui proiect, sau chiar în paralel cu acesta, va începe și închiderea celei de-a doua rampe de deșeuri. Cea de-a doua rampă reprezintă, practic, o continuare a actualului amplasament destinat deșeurilor menajere. Procedurile sunt în etapa finală, existând întârzieri cauzate de licitații și contestații, însă acestea au fost depășite, iar lucrările vor putea începe în scurt timp. Prin implementarea acestui proiect, întreaga zonă va căpăta un aspect complet diferit, o să fie transformată într-un spațiu verde cu rol important în absorbția dioxidului de carbon. Pentru Brașov, acest proiect reprezintă un pas important în rezolvarea unei probleme de mediu aflate de mai mulți ani în atenția Comisiei Europene. Cele două rampe figurau ca neînchise, deși nu mai erau funcționale de mult timp, iar municipiul era inclus într-o procedură de infringement alături de alte localități din țară”, a declarat primarul George Scripcaru.

Activitatea de depozitare de la Timiș-triaj a fost oprită la începutul anilor ’90

Depozitele de la Timiș-Triaj au fost utilizate încă de la sfârșitul anilor ’40 pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase și a deșeurilor menajere, iar activitatea a încetat în 1992. Situația juridică a terenurilor a fost clarificată abia în perioada 2014-2016, ceea ce a permis ulterior accesarea finanțării pentru închiderea și ecologizarea amplasamentului.

Lucrările de închidere a depozitului de deșeuri menajere și amenajarea spațiului verde sunt realizate de S.C. Inoveco SRL, împreună cu subcontractantul S.C. Argif Proiect SRL. Contractul, care include proiectarea și execuția lucrărilor, are o valoare de 28.947.623, 62 lei fără TVA, iar durata estimată a lucrărilor este de 12 luni.

În paralel, închiderea depozitului de deșeuri industriale nepericuloase va fi realizată de asocierea S.C. Inoveco SRL și SC SOCOT S.A., în cadrul unui proiect finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027.

Citește mai departe

Trending