Pe lângă semnarea unor contracte de activități sportive cu alte persoane decât cele îndreptățite, auditorii Primăriei Brașov, care au verificat modul în care a fost administrat clubul sportiv al municipalității brașovene, CSM Corona, au constatat și alte nereguli.
De exemplu, vineri, într-o conferință de presă, șeful Biroului Audit Intern din Primăria Brașov, Simona Panainte, a declarat că nu a găsit o bază de date cu sportivii de la CSM Corona, care să poată fi comparată cu numărul de legitimații existente în club.
„Nu există o situație completă. Mulți juniori apăreau pe liste, ca sportivi ai clubului, dar nu aveau legitimații (practic veneau la antrenamente, participau la competiții, dar nu erau legitimați, n. red). Sunt sute de copii și juniori pentru care nu sunt legitimații”, a declarat reprezentanta Biroului Audit Intern din Primăria Brașov.
Această situație afectează calculele privind sumele ce pot fi alocate de la bugetul local pentru CSM Corona, având în vedere că un criteriu de acordare a banilor este și numărul sportivilor legitimați.
„Sportivi teoretici”, echipe înființate artificial
Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a spus că la Corona sunt „sportivi teoretici, echipe înființate artificial – grupe de copii și juniori (pentru a respecta criteriile de licențiere pentru competiții sportive – n.red.)”.
Un angajat al clubului Corona, care avea și un club privat, a folosit sportivii de la CSM pentru a obține bani prin Ghidul de finanțare pentru evenimente, sport și tineret
Ba mai mult, edilul a reclamat faptul că pentru a obține finanțare de la bugetul local al municipiului Brașov, prin Ghidul de finanțare a proiectelor sportive, un angajat al clubului Corona, care avea și propriul club privat, a depus o cerere. Iar pentru a corespunde cerințelor din Ghid, privind numărul de sportivi juniori, a introdus în solicitare lista de sportivi de la Corona.
„A scris că are un club privat și a trecut pe listă fete de la Corona”, a explicat primarul.
Aspectele legate problemele de la Corona au fost prezentate în conferința de presă în care a fost prezentat noul director general al CSM Corona, Bogdan Oancea. Acesta își preia azi mandatul și va trebui, în primă fază să aibă întâlniri cu toți angajații clubului. Tot de azi, Bogdan Oancea va trebui să își aleagă cei doi directori adjuncți – unul care să se ocupe de coordonarea activității sportive a clubului, celălalt care să se ocupe de aspectele administrative ale funcționării clubului.
Fii primul care comentează