
Problemele cu păsările la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG) au revenit. Astfel, potrivit anunțului Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, avionul companiei Wizz Air care opera astăzi zborul W9 5400 Brașov GHV – Londra LTN a aterizat după aproximativ 53 de minute pe Aeroportul din Cluj Napoca, în urma unui „bird strike”(coliziune cu o pasăre) în timpul decolării.
„Aterizarea a avut loc în siguranță, iar pasagerii au fost debarcați și se află în momentul de față în terminalul aeroportului din Cluj, așteptând decizia echipei tehnice care inspectează aeronava. Se așteaptă ca în următoarele 2 ore pasagerii să fie îmbarcați pentru continuarea zborului către Londra LTN”, au precizat reprezentanții Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.
Incidentele de acest tip nu reprezintă o noutate pentru Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Astfel de evenimente au mai avut loc în anul 2023, la puțin timp după deschiderea aeroportului, iar la momentul respectiv repezentanții AIBG au dat asigurări că vor lua toate măsurile pentru a rezolva problema.
La ora 16,53 suntem în terminal la Cluj si încă nu am primit nici o informație.