
Construcția podului de la Voila avansează rapid, astfel că în 15 februarie se lucra deja la platforma de rulare. De altfel, ritmul alert în care se lucrează i-a determinat pre repezentanții Consiliului Județean Brașov să se declare optimiști în ceea ce privește deschiderea podului. Astfel, dacă prin contract, termenul de finalizare este luna august a anului 2025, reprezentanții administrației spun că este posibil ca lucrările să fie gata mult mai repede, poate în aprilie sau mai.
Podul de la Voila va avea o lungime de 93,95 metri, o lăţime de 13,50 metri și o singură deschidere de 76 de metri. Acesta este proiectat să reziste 100 de ani și este construit pe amplasamentul vechiului pod, ce a fost demolat în 22 septembrie 2023. Vechiul pod a fost construit în anii 1950, iar demolarea lui a fost decisă după ce specialiștii au constatat că acesta era într-o stare tehnică precară și nu mai poate fi reparat.
Lucrările sunt realizate de firma sibiană Con-A SRL, iar valoarea investiției se ridică la 39.718.038 de lei, cu tot cu TVA. Din valoarea totală a proiectului, suma de 32.242.093 lei urmează să fie asigurată de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (derulat de Ministerul Dezvoltării), iar diferenţa de 7.475.944 lei va fi asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Brașov.
Fii primul care comentează