Connect with us

Cotidian

Șase români, reținuți pentru trădare, de DIICOT! Ar fi negociat ieșirea României din NATO cu agenți ruși

Published

on

Procurorii DIICOT au reținut șase inculpați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trădare, fiind acuzați că au format o organizație de tip militar și ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO.

‘Din probatoriul administrat în cauză a reieșit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpați, împreună cu un suspect, au constituit un grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toți membrii desfășurând acțiuni continue, conștiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracțional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenți ai unei puteri străine, aflați atât pe teritoriul României, cât și al Federației Ruse’, spune DIICOT într-un comunicat de presă.

Conform DIICOT, gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Cercetările efectuate au relevat că membrii grupării, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepți și au publicat materiale video (notificări adresate autorităților statului român, organizațiilor naționale și internaționale).

De asemenea, inculpații au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituționale, desființarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizației ce vor ocupa funcții de miniștri, înlăturarea tuturor angajaților din instituțiile statului, adoptarea unei noi Constituții, schimbarea numelui țării, a drapelului și imnului.

Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpați s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizației cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Miercuri, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă, iar joi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București cu propunerea de arestare preventivă a 4 din inculpați și arest la domiciliu pentru alți doi 2 inculpați. 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Trending