Ramai la curent!

Cotidian

FOTO Medicină modernă în inima satului: Comuna Budila primește aparatură de ultimă generație printr-un proiect al Organizației Salvați Copiii care dotează cabinetele de medicină de familie

Publicat

in

Un cabinet de medicină de familie din comuna Budila, județul Brașov, a fost recent dotat cu echipamente medicale moderne, parte a unei inițiative naționale menite să reducă mortalitatea infantilă și să îmbunătățească accesul la servicii medicale în comunitățile rurale defavorizate. Programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de organizația Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom, a adus un suflu nou în infrastructura medicală locală.

14 cabinete de medicină de familie din România, modernizate prin același proiect

Cabinetul din Budila este unul dintre cele 14 centre medicale din șase județe – respectiv Brașov, Alba, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – care au fost echipate cu un total de 179 de aparate esențiale pentru monitorizarea și tratamentul mamelor și copiilor. Dotările includ ecografe portabile, defibrilatoare, dopplere fetale, holtere, cântare pentru nou-născuți, mese ginecologice, canapele de examinare, dar și truse de mică chirurgie.

Brașovul, reprezentat prin Budila, devine astfel un punct de referință într-un demers medical ce vizează comunități greu accesibile, dar nu mai puțin importante. De altfel, dotările de la cabinetul de medicină de familie din Budila nu înseamnă doar aparatură nouă, ci și speranță. În satele în care, adesea, un singur medic deservește sute de persoane, prezența unor echipamente moderne poate face diferența între o criză tratată la timp și o tragedie evitată cu greu.

După zeci de ani în care am fost alături de oameni în cele mai grele și neașteptate momente, medicina nu mai e doar profesie. Într-un sat, nu ești doar medic. Ești sprijin, educator, prieten. Dar ca să rămână cineva, trebuie să aibă și condițiile necesare – spațiu, echipamente, un minim de dotare care să le permită să-și facă meseria cu responsabilitate”,  a menționat Dr. Demeter Ferenc, comuna Bancu, județul Harghita, exprimând o realitate care rezonează și în comunitățile rurale din județul Brașov.

O inițiativă care le dă curaj și mamelor de la sat

Conform datelor furnizate de Salvați Copiii, peste 1.800 de mame și femei însărcinate, dar și aproximativ 2.600 de copii sub 3 ani, beneficiază deja de servicii medicale primare îmbunătățite în urma acestei inițiative.

De când s-a dotat cabinetul, parcă și noi, mamele, am prins mai mult curaj. Când intru la domnul doctor cu băiețelul meu, simt că suntem primiți cu grijă, nu cu grabă. E curat, e lumină, și domnul doctor are acum tot ce trebuie să ne ajute cum trebuie. Aici, simțim că sănătatea noastră chiar contează. Și pentru un sat ca al nostru, asta e o minune”, spune o mamă localitatea Bancu, județul Harghita.

Miza vitală a Programului „Primul pas spre sănătate”

Programul „Primul pas spre sănătate” are o miză vitală: salvarea copiilor care altfel ar fi vulnerabili în fața unor probleme de sănătate prevenibile. Este un semnal clar că medicina rurală poate și trebuie să se ridice la standarde care să inspire încredere și să ofere siguranță, spun reprezentanții organizației Salvați Copiii.

Programul „Primul pas spre sănătate”, finanțat cu 1,5 milioane de euro, vizează dotarea a 100 de cabinete medicale din întreaga țară și are ca scop reducerea presiunii pe spitalele județene și facilitarea accesului local la consultații esențiale, pre și postnatale.

Pentru județul Brașov, acest proiect este mai mult decât o investiție în aparatură – este un angajament față de viitorul copiilor și al comunităților care, adesea, rămân în umbră. Budila devine, astfel, un exemplu de bună practică și un model pentru alte localități din regiune.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending