În prag de alegeri, USR e în plin „război civil”. Brașoveanul Irineu Darău s-a autosuspendat. Renegata Elena Lasconi îi cere să demisioneze

USR continuă să facă „spectacol” pe scena politică românească. După ce au desemnat-o pe Elena Lasconi drept candidat pentru alegerile prezidențiale, apoi au renegat-o, optând pentru susținerea independentului Nicușor Dan, USR-iștii mai dau o „lovitură de imagine”, prin președintele Organizației Județene Brașov, senatorul Irineu Darău.

Mai exact, liderul USR-iștilor brașoveni a anunțat că se autosuspendă din funcția de președinte al Organizației Județene Brașov, dar și din cea de membru USR pentru perioada 23 aprilie – 2 mai. El a luat decizia pentru a-i putea face campanie lui Nicușor Dan.

„Deciziile arbitrare ale Biroului Electoral Central continuă și sunt îndreptate atât împotriva membrilor USR, cât și a cetățenilor simpli. În mod evident, se descurajează în special campania pentru independentul Nicușor Dan, prin sabotarea postărilor din social media și prin descurajarea prezenței în mass media. Aleg să mă autosuspend pentru a nu mai fi șicanat în timpul campaniei, dar și pentru că nu doresc să existe nicio ambiguitate privind calitatea mea în această perioadă: aceea de senator ales în Circumscripția nr. 8 Brașov. Nu vreau decât să reprezint corect brașovenii, iar libertatea de conștiință nu îmi poate fi îngrădită, de la campanie până la… cabina de vot. Voi continua ca voluntar pentru Nicușor Dan, cu toată convingerea. Țin să observ totodată că instituțiile închid ochii la armatele de troli și boți din online, dar și la dezechilibrele din mass media“, a anunțat Irineu Darău.

De cealaltă parte, citată de Știri pe surse, Elena Lasconi i-a cerut „autosuspendatului” de la Brașov să demisioneze.

„Nu există instituția autosuspendării. El este senator, să nu uite că nu este senator pe persoană fizică, ci este senator din partea USR-ului. Instanța a spus foarte clar, și Biroul Electoral Central că nu trebuie să facă campanie pentru altcineva. Nu există așa ceva, cu autosuspendatul (…) Eu îi zic să-și dea demisia. Ori demisie, ori… Adică tu vrei să beneficiezi acum și de sumele forfetare? Să te îmbuibi și de faptul că ești senator? Mai bine pleci acasă”, a ripostat Lasconi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.