Connect with us

Cotidian

Lemnul de pe Drumul Valea Doftanei, scos la licitație de Consiliul Județean Brașov. Administrația județeană brașoveană a stabilit și prețul de pornire

Published

on

Consiliul Județean Brașov se pregătește să elibereze de arbori traseul viitorului drum din Valea Doftanei (proiectul de modernizarea DJ 102I, Brădet – Valea Doftanei). Astfel, lemnul rezultat în urma lucrărilor de defrișare va fi vândut „pe picior”, la o licitație ce va fi organizată în perioada următoare.

Pentru a putea fi derulată procedura de valorificare, aleșii au aprobat în ședința de plen de astăzi o hotărâre prin care a fost aprobată cantitatea de lemn ce urmează a fi vândută, dar și prețul de pornire.

Conform actului normativ adoptat de Consiliul Județean Brașov, va fi vândut un volum de 398,88 mc de masă lemnoasă, iar prețul de pornire va fi de 291,2 lei/mc. În total, în urma valorificării lemnului, administrația județeană va încasa cel puțin 116.153 de lei.

Drumul județean DJ 102I trece prin județele Brașov și Prahova, iar pentru scoaterea din fondul forestier a suprafețelor necesare derulării lucrărilor de modernizare, aproximativ 5 hectare în județul Brașov, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un ordin de ministru în luna februarie.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a DJ 102I, în valoare de 405,4 milioane lei, a fost semnat de conducerea Companiei Naţionale de Investiţii CNI SA cu SC Construcţii Erbaşu SA în luna martie a anului 2023, termenul de finalizare a investiției fiind de 42 de luni.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de CNI SA, iar judeţele Prahova şi Brașov vor finanța din venituri proprii cheltuieli totale în sumă de 11.206.000 lei (Consiliul Județean Prahova), respectiv de 14.773.000 lei (Consiliul Județean Brașov), constituite din lucrări neeligibile prin program.

Procedurile birocratice au ocupat mult timp

Începerea lucrărilor de modernizare a fost anunțată de mai bine de un an de Consiliul Județean Brașov, însă deschiderea șantierului nu a fost posibilă, din cauza procedurilor birocratice (exproprierea unor terenuri, obținerea autorizațiilor, scoaterea din fondul forestier a unor terenuri). În plus, anul trecut, Consiliul Județean Brașov și Primăria Săcele au avut o dispută destul de lungă, municipalitatea săceleană fiind nemulțumită că în intravilanul orașului, nu erau prevăzute trotuare în proiectul inițial.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Fundata. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Cotidian

Restricții de circulație în Valea Oltului. Până în 15 iunie, vehiculele grele trebuie să folosească rute alternative

Published

on

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a anunțat că în perioada 17 martie – 15 iunie sunt instituite restricții de circulație pe DN 7, zona Valea Oltului, între Boița (SB) și Râmnicu Vâlcea (VL). Măsura vizează vehiculele cu masa mare de 7,5 tone, cu excepția Autovehiculele de transport persoane.
Interdicția este necesară pentru lucrări de montarea de plase și bariere de retenție pe versanți, în județul Vâlcea.

În perioada amintită, șoferilor li se recomandă următoarele rute ocolitoare:

  • București – A3 – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Vestem;
  • București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria.

Continue Reading

Trending