Ramai la curent!

Fapt divers

Percheziții la Săcele într-un dosar de infracțiuni silvice: patru persoane reținute, inclusiv un angajat al unui ocol silvic

Publicat

in

Polițiștii brașoveni, în colaborare cu Garda Forestieră, au descins luni dimineață în municipiul Săcele, în cadrul unei anchete ce vizează infracțiuni silvice grave, precum tăieri ilegale de arbori, furt de material lemnos și delapidare. În urma acțiunii, patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, printre care și un angajat al unui ocol silvic local.

Operațiunea a avut loc pe 15 aprilie, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Zece percheziții domiciliare au fost puse în aplicare, vizând atât persoane fizice și juridice, cât și sediul unui ocol silvic din Săcele.

Peste 50 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – de la Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul pentru Acțiuni Speciale – au participat la acțiune, sprijiniți de trei reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov.

În timpul perchezițiilor au fost ridicate mai multe documente și echipamente informatice, iar aproape 24 de metri cubi de lemn au fost indisponibilizați. Șapte persoane au fost conduse la audieri, iar patru dintre acestea, bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 38 de ani, au fost reținute.

În paralel, în cadrul unui alt dosar penal privind fapte similare, alte patru persoane au fost reținute. În acest caz, un bărbat de 54 de ani din Râșnov a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei unui judecător de drepturi și libertăți.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii dimensiuni a activității infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Fapt divers

FOTO Macara în flăcări pe DN1. Traficul rutier a fost deviat

Publicat

in

Circulația pe DN 1, în zona localității Voila a fost blocată în această dimineață, după ce o automacara a luat foc, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Conform Poliției Brașov, conducătorul auto s-a autoevacuat, fără a suferi leziuni. Echipaje specializate au intervenit pentru stingerea incendiului și ulterior pentru degajarea părții carosabile în vederea reluării traficului.

Circulația rutieră a fost deviată pe ruta alternativă DJ 104A

Citește mai departe

Fapt divers

Polițist din Brașov, acuzat că a luat mită lemne pentru a închide ochii la ilegalități. A fost reținut și pus sub control judiciar

Publicat

in

Un agent de poliție din județul Brașov este cercetat penal pentru luare de mită, după ce ar fi primit material lemnos în schimbul ignorării unor încălcări ale legii.

Ancheta a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Parchet, pe 17 martie 2026, polițiștii din cadrul SJA Brașov, cu sprijinul colegilor din Covasna, IPJ Brașov și al jandarmilor, au efectuat două percheziții: una la domiciliul suspectului și una la sediul unei instituții publice.

În urma descinderilor, șase persoane, inclusiv agentul de poliție, au fost duse la audieri.

Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2025 și ianuarie 2026, polițistul ar fi acceptat promisiunea apoi și primit material lemnos de la un om de afaceri din domeniul exploatării forestiere, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Mai exact, agentul de poliție nu ar fi luat măsuri legale împotriva unui ansamblu rutier format dintr-un tractor și o remorcă neînmatriculate, care circula pe drumurile publice.

Pe 18 martie 2026, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru luare de mită și complicitate la conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Polițistul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el nu mai are voie să își exercite funcția.

Cercetările continuă în acest caz.

Citește mai departe

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Publicat

in

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Citește mai departe

Trending