Restricții de circulație în zona Șchei sâmbătă, 12 aprilie, din cauza Semimaratonului Brașov

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, între orele 11:50 și 12:15, circulația autobuzelor de pe liniile 4, 50 și 52 va fi temporar suspendată în zona Șchei, ca urmare a desfășurării Semimaratonului Brașov.

Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, traficul auto va fi restricționat în Piața Unirii, precum și pe străzile Căpitan Ilie Birt, Pe Tocile, Învățătorilor și Podul Crețului, până la Pietrele lui Solomon.

RATBV S.A. anunță că va relua circulația mijloacelor de transport public imediat după trecerea participanților la cursă, respectând programul obișnuit al unei zile de sâmbătă. Totodată, compania își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește călătorilor pentru înțelegere.

Reprezentanții RATBV precizează că pot apărea modificări de ultim moment în funcție de deciziile Poliției Rutiere sau ale organizatorilor competiției.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.