S-a strâns aproape un sfert din suma necesară reabilitării Secției de Oncologie a Spitalului Județean Brașov. În 31 mai va fi un concert caritabil cu legende ale rock-ului românesc

Lansată la începutul acestui an, campania Fundației Metropolis, care și-a propus să renoveze Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, i-a mobilizat pe antreprenorii din Brașov. Organizatorii strâns 257.000 de euro, aproape un sfert din suma necesară realizării lucrărilor, Mai e drum lung până cele 1,1 milioane de euro de care este nevoie pentru finalizarea lucrărilor. „Mai avem de strâns 843.000 de euro”, au anunțat organizatorii campaniei.

Reprezentanții fundației au precizat că primele companii de pe lista de donatori au fost Bilka Steel, Kasper Development, Mapei România, Linde România. De asemenea, au anunțat că vor pune la dispoziție materiale companiile ar cu vorbe: IGF Grup, Patru Mâini , Grohe și Romcim.

„Însă, cel mai tare este faptul că sute de persoane fizice s-au alăturat proiectului și au donat prin SMS sau au redirecționat 3,5% din impozitul pe salariu”, au precizat cei de la Fundația Metropolis.

Urmează, însă, și un eveniment special: un concert caritabil în Parcul Tractorul, programat pentru 31 mai.

„Oamenii minunați de la Ugly Bikers pregătesc un super concert caritabil care o să facă să vibreze orașul. Phoenix, Compact şi Byron susţin renovarea Secției de Oncologie Mârzescu şi vor urca pe scenă în data de 31 mai, în Parcul Tractorul din Braşov”, au precizat reprezentanții Fundației Metropolis.

De asemenea, brașovenii pot contribui cu redirecționarea veniturilor, prin completarea Declarației 230 sau prin donarea sumei de 4 euro pe luna, prin SMS: „Textul FACEM la 8864 pentru 4 euro/lună”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.