Zilele directorului general al RATBV în funcție, sunt numărate. El este în vizorul primarului Brașovului de mai mult timp

Dosarul motorina”, prin care au fost reținuți și anchetați 39 de angajați ai RATBV pentru furtul a 8.000 de litri de combustibil ar putea fi „picătura care a umplut paharul” în ceea ce privește menținerea lui Marian Geman la conducerea RATBV.

De altfel, într-o postare pe rețelele de socializare, primarul Brașovului a scris că „întreaga conducere a societății trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă și să-și dea demisia, pentru că și-a bătut joc de banii brașovenilor!

Le pasă managerilor că Primăria face eforturi financiare uriașe și subvenționează cu sume colosale funcționarea RATBV și achiziția de autobuze? (…) Dacă nu erau furturi, poate s-ar fi putut menține prețurile biletelor, deci în final tot noi suntem cei care plătim pentru activitatea lor defectuoasă”, a scris primarul.

Totodată, el a amintit și de cele 15 autobuze second – hand Mercedes articulate cu motorizare Diesel Euro 6, achiziționate de RATBV, pe are la începutul anului spunea că ia în calcul să le returneze și a acuzat conducerea operatorului de transport că nu a gestionat cum trebuie procedura de achiziție și recepție. La momentul respectiv, el a reclamat că 15 autobuze erau funcționale 5. De atunci, situația pare a se fi clarificat, pentru că respectivele autobuze sunt folosite și acum pentru transportul metropolitan.

De asemenea, de la preluarea mandatului, primarul George Scripcaru a spus de mai multe ori că este nemulțumit de conducerea RATBV, iar furtul motorinei ar putea fi picătura care umple paharul. În aceste condiții, nu este exclus ca directorul RATBV să își anunțe demisia în zilele următoare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.