O asociație din Făgăraș, dată de Nicușor Dan ca exemplu pentru contestarea la CCR a „Legii Vexler” pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei și a altor forme de extremism

După ce a contestat la Curtea Constituțională a României „Legea Vexler”, pentru combaterea antisemitismului, xenofobiei și a altor forme de extremism, președintele României, Nicușor Dan, a explicat luni, într-o conferință de presă, că actul normativ era neclar. Pentru a-și argumenta punctul de vedere, el a prezentat un exemplul unei asociații din Făgăraș.

Nicușor Dan: Eu cred că este legitm să promovezi Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș

„În municipiul Făgăraș există o mică asociație care se ocupă de promovarea rezistenței din Munții Făgăraș. Organizează expoziții și fel de fel de evenimente de acest gen. Între membrii Rezistenței din Munții Făgăraș sunt câteva persoane care, în trecutul lor, au fost parte din Mișcarea Legionară. Întrebarea este: «Această asociație are sau nu are caracter legionar?», pentru că legea nu ne spune. Și, dacă are caracter legionar, oamenii aceștia trebuie să facă pușcărie ? Legea ne spune că dacă fondezi o asociație care are caracter legionar trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu. Eu cred că este legitim să promovezi Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș”, a declarat președintele României, care a crescut în Făgăraș.

De asemenea, el a spus că în proiectul actului normativ „sunt multe astfel de neclarități, care lasă loc arbitrariului”.

Președintele a adăugat că este nevoie de o lege care să condamne manifestări xenofobe, antisemite, rasiste. Dar, a continuat el, „o astfel de lege trebuie să fie foarte clară, pentru a nu lăsa loc interpretărilor și abuzurilor”.

Legea a fost adoptată cu o largă majoritate de Camera Deputaților

Legea contestată de președinte a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler (minorități) și a fost adoptată în 11 iunie de Camera Deputaților, for decizional, cu 199 de voturi „pentru”, 99 contra și două abțineri. Legea a fost transmisă spre promulgare la președintele Nicușor Dan, după ce anterior a fost aprobată și de Senat.

În legea adoptată de Parlament se precizează că „distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani și interzicerea unor drepturi”, iar dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic, „limita de pedeapsă se majorează cu jumătate”. 

Anterior, legea nu prevedea și materialele legionare, fiind precizat doar: „Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani”. 

Judecătorii Curții Constituționale se vor pronunța în 17 iulie

Președintele României, Nicușor Dan, a sesizat, Curtea Constituțională a României privind legea care interzice susținerea organizațiilor fasciste, rasiste sau xenofobe în 10 iulie. Judecătorii Curții au termenul de judecată pe 17 iulie.

Printre altele, în textul contestației transmisă de preeședintele României se arată că absenţa unei definiţii legale exprese a noţiunii de legionar lasă loc arbitrariului în activitatea organelor judiciare.

„Pericolul este cu atât mai serios cu cât infracţiunile menţionate sunt sancţionate cu pedepse relativ severe (închisoarea de la 3 la 10 ani, respectiv de la unu la 5 ani, şi interzicerea unor drepturi), ceea ce face ca lipsa de claritate a legii să determine riscuri importante faţă de libertatea individului şi celelalte garanţii procesuale asociate dreptului la un proces echitabil. Similar, nici termenul de fascist nu beneficiază de o definiţie legală, chiar dacă acesta este folosit constant în cuprinsul O.U.G. nr. 31/2002, ceea ce ridică aceeaşi problemă de neconformitate a textelor legale cu standardele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie”, arată sesizarea la CCR.

După ce președintele României a atacat la CCR acest act normativ, inițiatorul legii, deputatul Silviu Vexler, reprezentantul comunității evreiești în Parlament, a anunțat că va returna decorația primită din partea statului român, Ordinul Național pentru Merit în rang de Cavaler.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.