Connect with us

Cotidian

Prima licitație a locurilor de parcare din Bartolomeu: 186 de locuri disponibile, 102 ocupate. Urmează licitațiile pentru încă 174 de locuri

Published

on

După o perioadă de timp în care procedurile pentru locurile de parcare au fost suspendate, în 15 iulie acestea au fost reluate. Primul cartier în care brașovenii și-au putut închiria un loc de parcare este Bartolomeu Nord, astăzi fiind organizată procedura pentru locuitorii de pe străzile Lânii nr. 10, 30, 36, 38, 40, 42, 46, 48, 50, 52, 54, 56, 60, 62, 15, 27, 33, 35, 37 (bl.1B+bl.1C), 39, 41, 43; Mușețelului nr. 2, 4, 6 și Spicului nr. 42, 44, 46.

Ei au avut la dispoziție 186 de locuri de parcare, participanții fiind interesați pentru închirierea a 102 dintre acestea.

Conform Primăriei Brașov, în cazul a 4 locuri de parcare au existat mai mulți doritori, astfel că s-a organizat procedură de licitație: un loc de parcare a fost atribuit la 600 de lei/an, două locuri au fost atribuite cu 350 de lei/an, iar pentru al patrulea s-a licitat până la valoarea de 300 de lei.

Încă două proceduri pentru Bartolomeu

În 17 și 22 iulie se vor desfășura încă două proceduri de atribuire a parcărilor din Bartolomeu, numărul total al locurilor de parcare libere fiind de 174.

Mai exact, în data de 17 iulie vor fi puse alte 70 de locuri de parcare la dispoziția brașovenilor care locuiesc pe străzile Molnar Janos nr. 11, 13, 15 + case, 17, 18, 19, 20, 21, 23, 25; Spicului 4, 6, 8, 10, 12, 14, 16, 18, 20, 22, 24, 26, 28, 30, 32; Lucernei nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6; Trifoiului nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 10; Gospodarilor nr. 1, 3, 5, 7, 9 + case; Lanurilor nr. 20 (bl. 14, bl. 13), 26, 28 și Bobului nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12.

În data de 22 iulie va fi rândul celor care locuiesc pe străzile Grigore Ureche nr. 13, 15, 17, 19, 21 + case; Calea Feldioarei nr. 27; Ecaterina Teodoroiu nr. 38; Memorandumului nr. 8 – 10, 13; Dimitrie Anghel nr. 15, bl. 15E, 15F; Lanurilor nr. 1A; Mică nr. 25; Lânii nr. 2, 4, 6, 6A; I. H. Rădulescu nr. 27, 29, 31 să participe la procedura pentru închirierea celor 104 locuri de parcare libere.

Participanții trebuie să prezinte, în original, cartea de identitate/buletinul și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă și copie documente necesare pentru obținere parcare. În situația cererilor deja depuse, se vor prezenta documente valabile, pentru actualizarea dosarelor. Copiile după documentele doveditoare vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către solicitant.

Persoanele care nu pot participa la procedură pot delega o altă persoană, printr-o împuternicire scrisă de mână, anexând în copie cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului cu inspecția tehnică periodică valabilă.

Pentru desfășurarea în condiții optime a procedurilor, la licitație se va prezenta o singură persoană pentru fiecare cerere depusă.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Trending