RATBV a rămas fără director general. Marian Geman și-a anunțat demisia după mai multe dispute cu primarul Brașovului

Directorul RATBV și-a anunțat demisia din funcția de director companiei de transport care deservește zona metropolitană. Conform România Brașov FM, demisia a fost anunțată ieri, însă contractul va înceta după un preaviz de 45 de zile.

Demisia directorului RATBV era previzibilă, având în vedere că relația lui cu primarul Brașovului, George Scripcaru, era destul de tensionată, edilul declarând public de mai multe ori că este nemulțumit de managementul operatorului de transport. De altfel, la începutul lunii mai, când a fost făcut public furtul de motorină din autobuzele RATBV, primarul i-a cerut demisia lui Marian Geman.

Pe de altă parte, potrivit unor surse, Marian Geman a luat de mai mult timp în calcul să demisioneze, însă a amânat decizia, pentru a acorda sprijinul organelor de anchetă în dosarul furtului de motorină, după ce sesizarea a fost depusă la Poliție chiar de către conducerea RATBV.

Prima reclamație: autobuzele second-hand de pe liniile metropolitane

Amintim că de la preluarea mandatului, primarul Brașovului s-a arătat nemulțumit de activitatea RATBV. Prima nemulțumire a edilului a fost legată de achiziționarea de către RATBV a 15 autobuze second-hand, unele cu probleme tehnice. Ba mai mult, la începutul anului primarul Brașovului a anunțat că ia în calcul să solicite returnarea celor 15 autobuze, lucru care nu s-a întâmplat. În plus, autobuzele circulă și în prezent pe traseele metropolitane.

Furtul de motorină a „umplut paharul”

În 30 aprilie, cu o zi înainte de intrarea în vigoare majorării tarifelor pe liniile RATBV, Poliția reținut 39 șoferi RATBV, acuzați de furt de motorină. Primarul a cerut atunci demisia lui Marian Geman, însă, atunci, acesta nu a dat curs solicitării edilului. De altfel, el a afirmat la momentul respectiv că exista suspiciunea că se sustrage motorină din autobuze de mai mult timp și a dat de înțeles că aceste fapte erau acoperite de angajați ai RATBV.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.