Sport de masă la Brașov, dar să fie pe plus. CSM Corona Brașov vrea să crească contribuțiile pentru multe secții juvenile, în unele cazuri și de cinci ori

Părinții care au copiii la mai multe secții ale clubului sportiv al municipalității brașovene, CSM Corona, ar putea scoate mai mulți bani din buzunar, începând din 1 septembrie. Conducerea clubului vrea să majoreze contribuțiile pentru mai multe secții, iar decizia va fi supusă aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen de miercuri. Pentru unele secții, majorarea va fi chiar și cu 200 de lei.

Conform proiectului de hotărâre, pentru toate secțiile și pentru toate grupele de vârstă va fi aplicat un tarif unic: 250 de lei pe lună. Vor exista, însă, și unele facilități. Mai exact, de o reducere de 50% vor beneficia sportivii care provin din familii monoparentale, sportivii orfani, sportivii cu frați sau surori legitimați la CSM Corona sau sportivii legitimați la cel puțin două secții ale clubului. De asemenea, vor beneficia de gratuitate sportivii componenți ai loturilor naționale (la termenul de plată scadent), sportivii cu dizabilități și sportivii ce provin din orfelinate.

Sportul juvenil, perceput ca o „investiție pe termen lung”

CSM Brașov are ca principală sursă de finanțare bugetul local, iar un obiectiv al acestui club ar trebui să fie încurajarea practicării sportului de către cei mici, fără ca obținerea unor performanțe remarcabile să fie un scop în sine, ci un efect al talentului, muncii, susținerii din partea părinților și implicării antrenorilor.

Numai că din referatul de aprobare a proiectului de hotărâre rezultă o viziune ușor diferită:

„CSM Corona Brașov este un club sportiv, de drept public cu personalitate juridică, înființat ca instituție publică în subordinea Consiliului Local al Municipiului Braşov în baza HCL nr. 235/29.03.2019, având drept obiect de activitate performanța, selecția, pregătirea şi participarea la competițiile interne şi internaționale, club care promovează şi exercită sportul de performanță, iar prin întreaga sa activitate depune eforturi pentru descoperirea de talente sportive pe care le instruieşte astfel încât să ajungă la un nivel ridicat de măiestrie sportivă având ca scop obținerea rezultatelor sportive notabile (…) Experiența acumulată care ne arată că rata de abandon a activității sportive de performanță în rândul copiilor care activează în cadrul grupelor de iniţiere şi consolidare este relativ crescută, nejustificându-se pe termen lung investițiile financiare integrale, mai ales în cazul utilizării banilor publici”.

Miza ascunsă, creșterea veniturilor?

Dacă noile tarife vor fi aprobate, va fi anulată o hotărâre de Consiliu Local din anul 2020, prin care erau prevăzute tarife diferențiate, de cele mai multe ori mai mici de 250 de lei. De exemplu, contribuția de pregătire sportivă la secția de polo (juniori I) este de 50 de lei, de cinci ori mai mică decât cea propusă acum.

În cazul fotbalului, un sport extrem de popular, contribuția stabilită prin hotărârea din 2020 este de 70 de lei (inițiere, până la U14) și va ajunge la 250 de lei. Cu alte cuvinte, pentru fiecare copil care practică fotbalul, Corona va încasa, în plus, 180 de lei.

În aceste condiții, nu este exclus ca „rata de abandon” invocată de conducerea Coronei pentru a justifica instituirea contribuției de 250 de lei să crească, având în vedere că părinții vor fi supuși unei presiuni financiare suplimentare.

Prețuri „ca la privat”, la clubul finanțat din bani publici

Chiar dacă beneficiază de finanțare consistentă de la bugetul local, dar și, cu titlu gratuit, de infrastructura sportivă amenajată din bani publici, CSM Corona urmează să aibă contribuții similare unor cluburi private. De exemplu, la ACS Kids Tâmpa Brașov, un club 100% privat, contribuția este de 200 de lei pe lună la fotbal feminin și de 250 de lei pe lună pentru restul disciplinelor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.