
Două imobile au fost afectate de un puternic incendiu produs în municipiul Codlea, în zona magazinului Exotic, iar pentru stingerea lor au intervenit pompierii din Brașov și Codlea.
Incendiu a apărut la casă de locuit cu două etaje, apoi s-a extins și la acoperișul unei clădiri învecinate, unde funcționează un restaurant.
„În urma evenimentului, au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați și acoperișul construcției învecinate, un restaurant, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Ciprian Sfreja.
Pentru lichidarea incendiului au fost folosite șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una aparținând SVSU Codlea, o autocisternă cu apă, o autoscară. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD.
Fii primul care comentează