Intervenții ilegale, la o clădire monument istoric din Făgăraș? Comisia Județeană a Monumentelor Istorice Brașov a respins transformarea ei în pensiune

Transformarea unei clădiri monument istoric din Făgăraș în pensiune a fost oprită de specialiștii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice. Decizia a fost luată în ședința din luna august, după ce au fost analizate o serie de documente aflate la dosar, din care rezulta că în ultimii ani au fost probleme cu o serie de intervenții realizate la acest imobil.

Mai exact, potrivit avizul nefavorabil emis de Comisie, problemele au început încă din anul 2020, când au fost făcute lucrări pentru care nu a fost obținut avizul Direcției Județene de Cultură Brașov.

„Pentru imobilul în cauză DJC Brașov a sesizat Poliția Făgăraș – Disciplina în construcții pe data de 23.11.2020 privind intervenții asupra clădirii realizate fără avizul DJC Brașov, intervenții care au afectat substanța istorică (incluziv demolarea unor coșuri de fum, elemente definitorii pentru arhitectura neoromânească). În plus, a fost emisă Somația nr. 570/ 04.12.2020 prin care s-a cerut proprietarului revenirea la situația inițială”, se arată în documentul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.

În același document se menționează că proprietarul imobilului a solicitat avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice pentru amenajarea în această clădire a unei pensiuni și a unui restaurant.

„Deși în cartea funciară clădirea are pod, documentația tehnică prezintă spațiul ca fiind mansardă. Din
documentarul fotografic reiese că sunt lucrări în desfășurare, la interior (fără avizul DJC). Documentația (în special secțiunile) este prezentată sumar – proiectul ar necesita ca bază un studiu de fundamentare și studiu stratigrafic de parament. DJC (Direcția Județeană de Cultură Brașov – n.red.) va lua măsurile legale privind distrugerea monumentului istoric”, au stabilit specialiștii Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Brașov.

Clădirea pentru care a fost depusă solicitarea de transformare în pensiune a fost construită în secolul al XIX-lea și este inclusă în categoria monumentelor istorice de importanță locală (clasa B).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.