Marius Dunca: Este nevoie de un pachet de măsuri pentru relansarea economică, construit împreună cu mediul de afaceri și fundamentat pe realitățile economice

Președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca, atrage atenția asupra necesității unui pachet coerent și eficient de măsuri pentru relansarea economică a României. Potrivit acestuia, soluțiile trebuie conturate în dialog direct cu mediul privat, singurul capabil să genereze locuri de muncă și să susțină dezvoltarea pe termen lung.

„Mediul de afaceri are nevoie de stabilitate, predictibilitate și de un parteneriat real cu statul. Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete, care să sprijine companiile să-și continue activitatea, să investească și să păstreze locurile de muncă. Este esențial să avem un dialog permanent cu antreprenorii și investitorii din România pentru a putea asigura sustenabilitatea creșterii economice”, a declarat senatorul Marius Dunca.

Datele economice recente arată că România se află într-un moment favorabil, dar că are în față și o provocare. Creșterea economică a fost de 1,6% în trimestrul II din 2025, cea mai mare din Uniunea Europeană pentru al doilea trimestru consecutiv, potrivit Eurostat. Rata șomajului s-a situat la 5,9% în luna iulie, un nivel care indică nevoia de politici concrete pentru stimularea pieței muncii. Fondurile europene disponibile pentru economie oferă oportunități semnificative de investiții, iar România are șansa de a valorifica aceste finanțări.

„Un pachet de relansare economică nu mai este opțional, este o necesitate dacă ne vrem să păstrăm competitivitatea firmelor românești și să valorificăm potențialul de creștere în anii următori. România are resurse, are oameni capabili și are sprijinul european, dar este nevoie să facem aceste resurse accesibile și să sprijinim mediul privat să le folosească eficient”, a subliniat Dunca.

Senatorul PSD consideră că relansarea economică trebuie să se bazeze pe sprijinirea companiilor mici și mijlocii, pe simplificarea procedurilor pentru atragerea fondurilor europene, pe promovarea exporturilor și valorificarea potențialului neexploatat al României pe piețele internaționale.

„PSD a susținut întotdeauna un parteneriat real între stat și mediul de afaceri. Trebuie să recâștigăm încrederea antreprenorilor, să le arătăm că nu sunt singuri în fața provocărilor economice. Accesul facil la fonduri europene, sprijinirea exporturilor și reducerea birocrației sunt soluții reale, care pot fi implementate rapid. Mediul privat este motorul economiei – creează locuri de muncă, plătește taxe și impozite și contribuie direct la dezvoltarea comunităților din întreaga țară”, a mai declarat Marius Dunca.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.