
Guvernul a adoptat săptămâna aceasta Ordonanța de Urgență privind investițiile cu bani din PNRR – un act normativ care garantează continuarea proiectelor aflate în derulare și protejează comunitățile de riscul blocării finanțărilor.
„Am demonstrat că vocea rațiunii poate învinge cinismul, indiferența și tăierile făcute din pix! PSD a salvat investițiile din PNRR, iar proiectele comunităților noastre merg mai departe. Nu am acceptat ca munca primarilor și speranțele oamenilor să fie sacrificate pe altarul unor calcule politice. Aceasta este o victorie pentru oameni, pentru administrațiile locale și pentru dezvoltarea României. Ordonanța adoptată garantează că toate proiectele cu progres fizic peste 30%, certificat prin situații de lucrări, care pot fi finalizate până în la finalul lunii august 2026, vor continua să fie finanțate, iar celelalte nu se pierd – vor primi fonduri din alte surse, fie de la bugetul de stat, fie din bani europeni”, a declarat senatorul Marius Dunca.
În urma consultărilor, Guvernul a preluat 29 din cele 30 de propuneri susținute de PSD, de Asociația Municipiilor din România și de Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, care au fost incluse fie în Ordonanța de Urgență privind finanțarea investițiilor locale prin PNRR, fie în pachetul legislativ destinat administrației publice.
„PSD nu blochează, PSD construiește! Am intervenit cu maturitate și realism, pentru că altfel consecințele ar fi fost dramatice pentru comunități și economie. Îi avertizez pe cei care încearcă să minimizeze rolul nostru: realitatea este limpede, fără implicarea PSD investițiile ar fi fost blocate. Atunci când PSD este la guvernare, românii câștigă siguranță, stabilitate și dezvoltare”, a subliniat Marius Dunca.
Senatorul Marius Dunca a subliniat importanța acestor decizii la nivel local:
„Pentru județul Brașov aceste decizii sunt vitale. Foarte multe dintre primăriile conduse de colegii mei din PSD și nu numai au proiecte de modernizare a școlilor, de extindere a rețelelor de apă, canal și gaze, de investiții în spitale și dispensare. Nu putem lăsa aceste lucrări în aer. Cu ordonanța adoptată, garantăm că niciun efort al primarilor brașoveni nu este irosit și că oamenii vor beneficia de condiții mai bune de trai”
De asemenea, senatorul a punctat: „PSD conduce peste jumătate dintre primăriile din România și știm ce înseamnă responsabilitatea față de comunități. Avem primari care muncesc zi de zi pentru oameni, iar acum au garanția că își pot duce proiectele începute la bun sfârșit. PSD confirmă din nou că este partidul echilibrului, al stabilității și al faptelor – nu al blocajelor și promisiunilor goale”
Marius Dunca a reamintit că, atunci când alții „taie” din pix și fac „reforme” din birouri, fără să înțeleagă dimensiunea reală a deciziilor lor, PSD alege să fie alături de cei care chiar construiesc România zi de zi: primarii.
„Primarii sunt oamenii care duc greul în comunități. Ei știu că o stradă asfaltată schimbă viața unui cartier. Ei știu că o școală modernizată sau o grădiniță mai bine dotată nu sunt simple investiții, ci șanse reale pentru copiii noștri. Ei știu că fiecare proiect, oricât de mic ar părea, contează enorm pentru cetățeni. De aceea, am apărat munca primarilor și am cerut ca investițiile să fie planificate și finanțate rațional. Nu putem lăsa comunitățile să fie victimele unor decizii grăbite, fără legătură cu realitatea din teren”, a continuat Marius Dunca.
România are nevoie de investiții finalizate
„Este dovada că atunci când există viziune, responsabilitate și respect pentru munca primarilor, câștigă întreaga țară. România are nevoie de investiții finalizate, nu de șantiere abandonate. PSD va continua să lupte pentru ca fiecare comunitate să primească șansa la dezvoltare”, a conchis senatorul Marius Dunca.
Fii primul care comentează