
Consiliul Județean Brașov susține că avizul negativ acordat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice pentru documentația aferentă eficientizării termice a imobilului nu va avea niciun impact asupra proiectului de reabilitare a Complexului, finanțat prin PNRR.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Iatan susține faptul că ”proiectul de reabilitare aflat în derulare prin PNRR se desfășoară conform calendarului asumat și nu este condiționat de avizul menționat”.
Documentația care a primit aviz nefavorabil privește o altă etapă de intervenții, cu caracter distinct, ce vizează exclusiv aspecte de eficientizare energetică, separate de lucrările aflate acum în execuție.
Astfel, lucrările de modernizare și reabilitare a Complexului de Agrement continuă fără întreruperi, în concordanță cu obiectivele asumate și cu finanțarea obținută prin PNRR. Reiterăm angajamentul autorităților locale pentru finalizarea acestui proiect important pentru comunitatea brașoveană, respectând atât cerințele programului european de finanțare, cât și obligațiile legale privind protejarea patrimoniului. Pentru transparență și corecta informare a publicului, vom comunica în continuare stadiul lucrărilor și eventualele demersuri ulterioare privind proiectele complementare de eficientizare energetică”, a transmis Adrian Iatan.
Reamintim că, pe 25 august au început lucrările de reabilitare a Complexului Agrement, prin proiectul finanțat din PNRR.
Pe de altă parte, Consiliul Județean Brașov a prezentat în comunicările anterioare că:
”În cadrul contractului de reabilitare a Complexului Agrement de sub Tâmpa, interioarele clădirii vor fi reabilitate și recompartimentate, terasele vor fi izolate și reamenajate, sistemul de evacuare a apelor pluviale şi cel de drenaj vor fi refăcute, pereţii exteriori vor fi hidroizolaţi, urmând să fie realizate finisajele interioare şi toate lucrările de instalaţii tehnico-edilitare necesare refacerii şi funcţionalizării imobilului. Lucrările vor respecta proiectul tehnic elaborat de către SC Stigma Building Management S.B.M. SRL Brașov.
Fii primul care comentează