FOTO – VIDEO. Grădinița cu Program Prelungit de la Ghimbav își deschide porțile într-un spațiu modernizat și extins

Luni, 8 septembrie, copiii din Ghimbav vor păși în noul an școlar într-o grădiniță complet reabilitată și extinsă. Grădinița cu Program Prelungit din Ghimbav a fost inaugurată după opt luni de lucrări, iar unitatea îi va primi pe cei mici într-o clădire modernă, climatizată, cu mobilier nou și săli de clasă adaptate nevoilor actuale.

Investiția a adus o extindere cu un corp de clădire care măsoară de 831 mp, având 7 săli de clasă și o sală de mese. În total, instituția va putea găzdui, de la 8 septembrie, 240 de copii, dintre care 160 vor beneficia de program prelungit, după cum a precizat primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, care făcut azi o vizită oficială, alături de președintele CJ, Adrian Veștea, preotii parohi al localității, Călin Comșa și Ciprian Balint și personalul grădiniței.

Primarul a subliniat că lucrările au fost finalizate conform promisiunii, în termenul de opt luni, și a mulțumit tuturor celor implicați în proiect. Printre cei menționați de edil a fost și preotul Călin Comșa, cel despre care Ionel Fliundra spune că a contribuit din plin la dialogul autorităților cu părinții și la menținerea unui ton de colaborare, în contextul în care, pe tot parcursul lucrărilor de șantier, în timpul anului școlar 2024- 2025, copiii au fost mutați în săli de clase amenajate în containere de locuit.

Noua grădiniță din Ghimbav promite să ofere un mediu sigur, prietenos și modern pentru dezvoltarea și educația copiilor din comunitate. O spune chiar directorul unității de învățământ, Emima Stanciu, cea care susține că, pe lângă extinderi, spații și dotări de ultimă oră, unul dintre cele mai importante bunuri ale grădiniței este, în acest moment, personalul.

”Cred că putem spune, în acest moment, că avem o grădiniță de nivel european – și ca dotări, și ca spații, și ca mobilier și – ce e mai important – ca personal. Suntem o instituție fericită, norocoasă că avem oameni calificați pe posturi, cu grade didactice, cu licență, cu mastere, oameni foarte, foarte bine pregătiți. Astfel, din 8 septembrie îi așteptăm pe cei mici cu brațele deschide să vină la grădiniță”, a încheiat Emima Stanciu, directorul Grădiniței cu Program Prelungit ”Florare de Colț” din Ghimbav.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.