Procesul de comasare a celor două parcuri industriale ale județului Brașov a intrat în linie dreaptă. Fuziunea a fost aprobată în ședința de plen din 30 aprilie, iar Consiliul Județean Brașov a atribuit pe 2 septembrie un contract în valoare de 21.000 de lei (fără TVA) firmei brașovene Rofexpert, pentru a elabora proiectul de fuziune dintre Parcul Industrial Carfil și Parcul Industrial Metrom.
Reprezentanții administrației județene au explicat că externalizarea serviciului a fost necesară din cauza complexității procedurii. Conform hotărârii adoptate în primăvară, Parcul Industrial Metrom va fi absorbit de Carfil, iar noua entitate rezultată ar urma să aibă o putere de negociere mai mare pe piața imobiliară și industrială.
Cele două parcuri industriale funcționează din 2003, fiind create după ce Consiliul Județean Brașov a preluat terenuri de la fostele fabrici Carfil și Metrom, aparținând companiei de stat Romarm.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează