Connect with us

Stiri Brasov

Una dintre participantele la pseudo-conferința despre COVID reacționează: „Asocierea numelui meu cu răspândirea dezinformării medicale reprezintă o interpretare eronată și nedreaptă”

Published

on

Prezentă la pseudo-conferința pe teme de COVID-19 de la Brașov, la care s-au atins subiecte legate de „explozia de cancere post-vaccinare”, „morți subite după vaccin” și „controlul global prin vaccinare”– teme care până acum nu au fost susținute prin rezultate clare și fără echivoc ale unor cercetări științifice, una dintre participante reacționează și cere ca numele său „să nu mai fie asociat cu dezinformarea medicală”.

Psihologul Argentina Tudor, de la Arad, care a fost prezentă la evenimentul organizat de Damian Baciu dr. Carmen Oțelea, medic încadrat la Spitalul Clinic de Copii Brașov, spune că a fost invitată să-și expună doar un punct de vedere, din perspectiva domeniului pe care îl reprezintă, nefiind, de fapt, înscrisă pe agenda oficială a conferinței.

Apelul ca numele său să nu mai fie asociat cu dezinformarea medicală vine în ciuda faptului că psihologul din Arad a participat la pseudo-conferința organizată la Brașov și a luat și cuvântul. De asemenea, trebuie precizat că nicăieri ea nu a fost prezentată ca și cadru medical, ci doar ca psiholog, așa cum a fost și recunoscută.

„Subliniez că nu sunt medic, sunt psiholog, iar prezentarea mea nu a vizat aspecte medicale. Intervenția a avut titlul „Segregarea psiho-socială post-pandemie: observații personale și contexte empirice” și s-a concentrat exclusiv pe efectele psihologice și sociale ale diviziunilor apărute între persoane vaccinate și nevaccinate. Nu am făcut afirmații despre vaccinuri, ADN sau alte teme de natură biologică și nu am promovat teorii conspiraționiste.
Este important de menționat că nu am fost inclusă în agenda oficială a conferinței, ci am fost invitată să îmi expun un punct de vedere din perspectiva psihologiei. Contribuția mea a constat în observații personale, fără pretenția de a constitui date științifice, având ca scop transmiterea unui mesaj de echilibru psiho-afectiv și de a susține o relaționare comunitară sănătoasă. Asocierea numelui meu cu răspândirea dezinformării medicale reprezintă o interpretare eronată și nedreaptă, care denaturează conținutul real al prezentării și îmi afectează nefondat imaginea profesională”, susține psihologul Argentina Tudor.

În final, ea a subliniat: „Activitatea mea se desfășoară exclusiv în cadrul normelor etice și profesionale ale psihologiei și în concordanță cu expertiza mea multidisciplinară”.

Reamintim că evenimentul de la Brașov, prezentat ca o conferință pe teme medicale, a stârnit largi controverse la nivel național prin mesajele promovate, care în majoritate nu sunt susținute de cercetări științifice ample. Însuți ministrul Sănătății a reacționat, cerând o anchetă în acest caz, iar Colegiul Medicilor din România a anunțat propria anchetă disciplinară. De asemenea, Consorțiul G6 al universităților de medicină și farmacie din România a vorbit, în acest caz, despre un „un derapaj grav”, iar Spitalul Clinic de Copii din Brașov s-a delimitat de acțiunile angajatei sale, care este și șef e Laborator de imagistică la unitatea medicală.

De asemenea, CNA a reacționat și a obligat organizatorii la ștergerea înregistrării conferinței de pe canalele de social medial.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Stiri Brasov

Modificări în Regulamentul de parcări din Brașov: dispare abonamentul „de zi”, dar vor fi introduse, în schimb, parcările nenominale

Published

on

Primăria municipiului Brașov schimbă regulamentul pentru parcările de reședință, după finalizarea dezbaterilor publice privind noul Regulament de închiriere. Peste 170 de brașoveni au trimis propuneri de modificare a draftului inițial, iar o parte dintre acestea vor fi incluse în forma finală a documentului care va ajunge în Consiliul Local.

Propunere de eliminare a abonamentului pentru parcări „de zi”

Printre cele mai importante schimbări care urmează să fie incluse în proiectul ce va ajunge pe masa consilierilor locali se numără eliminarea abonamentului care permitea parcarea pe timpul zilei și majorarea distanței admise între domiciliu și locul de parcare.

Sunt vizate, de asemenea, și clarificări privind situația persoanelor cu dizabilități, pentru care nu se va mai face diferența în funcție de gradul de handicap.

O altă modificare importantă îi privește pe brașovenii care folosesc mașini în leasing. În noua formă a regulamentului, acestea nu vor mai trebui să fie înmatriculate în Brașov, însă vor trebui să fie înregistrate la Direcția Fiscală Brașov, astfel încât impozitul aferent să ajungă la bugetul local.

Modificare de impact: introducerea parcării nenominale

Una dintre modificările care ar putea avea mare impact asupra modului de închiriere a parcărilor este propunerea de introducere, în premieră, a unui nou tip de parcare: parcarea nenominală.

Acest sistem le va permite șoferilor, pe baza unui abonament anual, să parcheze în zone special dedicate și semnalizate, fără ca fiecare loc să fie atribuit individual. Practic, este o formulă mai flexibilă, care ar putea schimba semnificativ organizarea parcărilor din anumite cartiere ale orașului.

Proiectul, modificat după consultarea publică, urmează să fie prezentat Consiliului Local pentru aprobare.

Propunerile au venit din partea cetățenilor

Majoritatea modificărilor la Regulamentul parcărilor vin în urma unor propuneri depuse de cetățenii municipiului Brașov, direct interesați de aceste prevederi.

De altfel, se pare că noul Regulament pentru atribuirea și folosirea locurilor de parcare în parcările de reședință din municipiul Brașov a stârnit un interes uriaș în rândul locuitorilor, înregistrând un număr record de observații și propuneri. Peste 170 de brașoveni au trimis sugestii de modificare sau completare în perioada de dezbatere publică, lansată în ianuarie.

Potrivit Primăriei Brașov, toate propunerile au fost analizate de aparatul executiv și discutate împreună cu reprezentanții Consiliului Local, pentru ca forma finală a regulamentului să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

Conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, în cadrul acestei dezbateri a proiectului de regulament, primăria va organiza și o întâlnire publică, în data de 24 martie, începând cu ora 9.00, în sistem hibrid, pentru a da posibilitatea și altor brașoveni să adauge noi propuneri, pe lângă cele existente, care pot fi consultate aici. Având în vedere numărul limitat de locuri din sală, cei care doresc să participe o pot face și on-line, completând formularul de înscriere.

În acest moment, potrivit datelor înregistrate la Primăria Brașov, la nivelul municipiului sunt aproximativ 46.000 de locuri de parcare.

Continue Reading

Fapt divers

FOTO Macara în flăcări pe DN1. Traficul rutier a fost deviat

Published

on

Circulația pe DN 1, în zona localității Voila a fost blocată în această dimineață, după ce o automacara a luat foc, din cauza unei defecțiuni tehnice.

Conform Poliției Brașov, conducătorul auto s-a autoevacuat, fără a suferi leziuni. Echipaje specializate au intervenit pentru stingerea incendiului și ulterior pentru degajarea părții carosabile în vederea reluării traficului.

Circulația rutieră a fost deviată pe ruta alternativă DJ 104A

Continue Reading

Educație

Avantgarden primește o creșă, după ani de dezvoltare fără infrastructură suficientă. Noua unitate va avea 7 grupe

Published

on

În zona Bartolomeu – Avantgarden, unul dintre cele mai aglomerate cartiere rezidențiale din Brașov, în care numărul familiilor tinere a crescut mai repede decât infrastructura, autoritățile anunță startul lucrărilor pentru o nouă creșă, pe strada Lebedei.

Construcția se va face pe un teren care, până nu demult, era folosit ca organizare de șantier pentru dezvoltările imobiliare din zonă. Acum, spațiul a fost predat oficial constructorului, iar primele intervenții – împrejmuirea și organizarea șantierului – ar urma să înceapă chiar în zilele următoare, după cum a anunțat Primăria Brașov, într-un comunicat de presă transmis azi.

„Am emis ordinul de începere a lucrărilor pentru o nouă creșă, cu o capacitate de 70 de copii. Avem deja semnat contractul de finanțare, valoarea totală a investiției fiind de 14 milioane de lei. Ne-am propus ca, în termen de 12 luni, această creșă să fie funcțională, contribuind astfel la completarea infrastructurii educaționale și preșcolare din cartierul Avantgarden. Primăria Brașov va asigura realizarea și finanțarea racordurilor și a infrastructurii necesare; restul investiției este derulat prin Compania Națională de Investiții, în baza contractului semnat anul trecut. În acest fel, am reușit să reglementăm și situația terenului. Anterior, pe acest amplasament a funcționat organizarea de șantier a unui dezvoltator, care a eliberat zona și care ne-a permis să începem lucrările. De astăzi, amplasamentul a fost oficial preluat, fiind încheiat și procesul-verbal de predare-primire. Este un proiect important pentru locuitorii din Avantgarden, în special pentru familiile cu copii sau pentru cele care vor avea nevoie de astfel de servicii în viitor”, a declarat primarul George Scripcaru.

Creșă nouă cu șapte grupe, pentru Bartolomeu – Avantgarden

Proiectul noii creșe din Bartolomeu – Avantgarden vizează o unitate de educație cu o capacitate de 70 de locuri, copiii urmând să fie împărțiți în șapte grupe, o dimensiune considerată „medie” pentru astfel de unități. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar autoritățile spun că nu există loc de întârziere, în condițiile în care cererea pentru locuri în creșe este una ridicată în cartier.

„Începând de săptămâna viitoare vom demara lucrările pentru organizarea de șantier și realizarea împrejmuirii provizorii. Imediat după această etapă, vom trece la lucrările de săpătură și la execuția infrastructurii necesare clădirii. După aproximativ două luni, vom începe lucrările propriu-zise de structură, care includ fundația și infrastructura, urmate apoi de suprastructură, adică partea de deasupra solului a clădirii. Pe scurt, termenul total de execuție este de 12 luni, calculate începând de astăzi”, a precizat ing. Florin Potîrnichi, managerul de proiect.

Noua creșă din Bartolomeu – Avantgarden, finanțată de CNI

Investiția, în valoare de peste 14 milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, în timp ce Primăria Brașov se ocupă de lucrările conexe – racorduri și infrastructură.

Pe hârtie, proiectul include toate funcțiunile standard: dormitoare, spații de joacă, cabinet medical, bucătărie și zone administrative, toate într-o clădire parter, cu acces separat pentru copii și personal. În exterior sunt prevăzute și spații verzi și locuri de joacă.

Proiecte pentru creșe noi, în diverse stadii, pe str. Ioan Socec și str. Fundăturii

Creșa din Bartolomeu – Avantgarden, cartier care a avansat imobiliar mai rapid decât infrastructura necesară, nu este un caz izolat. Municipalitatea încearcă să recupereze decalajele din infrastructura preșcolară, într-un oraș unde dezvoltarea imobiliară a devansat, în multe cartiere, investițiile publice. În acest moment, alte două proiecte similare sunt în derulare, unul pe strada Ioan Socec, aproape de finalizare, și altul pe strada Fundăturii.

Rămâne de văzut dacă termenul de 12 luni anunțat pentru creșa din Bartolomeu – Avantgarden va fi respectat — o promisiune frecvent întâlnită în cazul investițiilor publice, dar mai rar bifată fără întârzieri.

Continue Reading

Trending