VIDEO. Poliția, în control la Oktoberfest: amenzi de aproape 70.000 lei și arme neletale confiscate

Polițiștii brașoveni au desfășurat ieri o amplă acțiune de control în cadrul evenimentului Oktoberfest, cu sprijinul mai multor structuri: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic și Poliția Municipiului Brașov.

„Obiectivul principal al acțiunii a constat în verificarea agenților economici, care desfășurau activități comerciale, în ceea ce privește respectarea prevederilor legale care reglementează fiscalizarea veniturilor obținute în urma comerțului cu produse sau servicii diverse. De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni, controalele polițiștilor au vizat și verificarea respectării prevederilor legale în vigoare privind folosirea și depozitarea armamentului și muniției de către operatorii economici, care activează în cadrul evenimentului, cât și identificarea persoanelor care ar pregăti săvârșirea de acte de ilegalitate.
Pentru componenta de siguranță rutieră, au fost dispuse măsuri pentru verificarea conducătorilor auto privind circulația pe drumurile publice în zona adiacentă evenimentului”, a declarat inspector principal de poliție Daniel Zontea, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

În total, peste 40 de polițiști au participat la acțiune. Aceștia aveau date că există comercianți care nu emiteau bonuri fiscale, pentru a evita astfel fiscalizarea veniturilor. Ei au verificat 38 de operatori economici și au legitimat aproape 100 de persoane. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 69.242 de lei. Totodată, a fost dispusă confiscarea a 2.779 de lei, sumă rezultată din încălcarea legislației privind folosirea aparatelor de marcat electronice fiscale.

Nu în ultimul rând, polițiștii au confiscat cinci puști și patru pistoale neletale de tip airsoft, expuse la un stand fără respectarea legislației privind regimul armelor și munițiilor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.