Festivalul Brașov Science, Education & Technology (SETbv) revine cu o nouă ediție: știință, filosofie și gândire critică. În decembrie, evenimentul ajunge, în premieră, și la Făgăraș
Brașovul devine, din nou, centrul dezbaterilor despre știință, educație și cunoaștere. Între 17 octombrie și 6 decembrie 2025, are loc cea de-a patra ediție a festivalului Brașov Science, Education & Technology (SETbv) – primul eveniment de acest fel din oraș și unul dintre puținele din România dedicate exclusiv dialogului între știință și societate.
Organizat de Asociația District Hub, festivalul propune în acest an o temă amplă și provocatoare: „Reprezentări, certitudini și gândire critică”. În cadrul evenimentelor, publicul va putea participa la dezbateri, proiecții de film, ateliere de gândire critică și cultură politică, dar și la noi întâlniri din cadrul seminarului de filosofie, un program deja consacrat al festivalului.
Invitați de marcă și evenimente în premieră la SETbv 2025
Ediția 2025 aduce la Brașov personalități din diverse domenii – de la filosofie și științele exacte, la jurnalism și psihologie. Printre invitații confirmați se numără Radu Umbreș, Cătălin Partenie, Marius Andruh, Victor Ilie, Mircea Toma, Laurențiu Staicu, Georgiana Țăranu, Anda Zahiu, Ioana Enescu și Andrei Pogăciaș.
De la prima ediție din 2022, SETbv a reunit peste 45 de specialiști din arii precum biologie, fizică, sociologie, antropologie, etica tehnologiilor sau filosofie. Printre numele care au urcat deja pe scena festivalului se numără Dragoș Iliescu, Alexandru Stermin, Constantin Vică, Sorin Costreie, Gelu Duminică și Mircea Dumitru.
Festivalul SETbv ajunge și la Făgăraș
Evenimentele din acest an vor avea loc la Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Reduta și Hotel Aro Palace, iar pe 6 decembrie festivalul se extinde, pentru prima dată, în afara Brașovului – la Făgăraș.
SETbv își propune să creeze un spațiu de întâlnire între experți, educatori și publicul larg, încurajând gândirea critică și dialogul interdisciplinar.
17:30 | Dialogurile SETbv | România în pace hibridă | Victor Ilie şi Mircea Toma
18 octombrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov
14:00 | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | De la vrăjitoare la nanoboţi, de la fantome la Illuminati. Motivaţiile sociale ale informaţiilor aparent aberante | Radu Umbreş
7 noiembrie, Filarmonica Braşov, Sala Mică
15:00 | Seminar de filosofie | Timpul şi spaţiul (când vrei să bei o cafea şi nu ai nici când, nici unde): Newton – Einstein | Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | De la esenţe la populaţii: cum a schimbat biologia modul nostru de a înţelege lumea | Laurenţiu Staicu
19:30 | Proiecţie de film | Byeway (Autostrada), regia: Ivo Bystrican, CZ, 2013
8 noiembrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov
14:00 | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | Despre suflet şi cetate. Platon şi noi | Cătălin Partenie
21 noiembrie, ARO PALACE, Sala EUROPA 1, Braşov
15:00 | Seminar de filosofie | Adevărul (când tribul îţi contrazice propriile idei): Kant – Tarski | Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | Moduri ale con-locuirii: spaţii, oameni şi culturi | Ioana Enescu şi Anda Zahiu
22 noiembrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov
14:00 | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | Gândirea critică faţă în faţă cu Inteligenţa Artificială | Ioana Podină
5 decembrie, Filarmonica Braşov, Sala Mică
15:00 | Seminar de filosofie | Cuvinte şi semnificaţii (când pastilele funcţionează ca placebo): Carnap – Heidegger | Adrian Sandu
17:30 | Dialogurile SETbv | Serendipity: Rolul întâmplării în descoperirile ştiinţifice | Marius Andruh
19:30 | Proiecţie de film | Vis. Viaţă, regia: Ruxandra Gubernat, RO, 2024
6 decembrie, Făgăraş
11:00 | Workshop | Cultură politică | Adrian Sandu
11:00 | Workshop | Climate change | Oana Manițiu
15:00 | Dialogurile SETbv | Fascismul: despre o idee care nu (mai) vrea să dispară | Georgiana Ţăranu şi Andrei Pogăciaş (moderator)
17:00 | Proiecţie de film | Ms. President, regia: Marek Sulik, SK, CZ, 2024
Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul setbv2025.districthub.ro şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale Asociaţiei District Hub.