Ramai la curent!

Cotidian

Festivalul Brașov Science, Education & Technology (SETbv) revine cu o nouă ediție: știință, filosofie și gândire critică. În decembrie, evenimentul ajunge, în premieră, și la Făgăraș

Publicat

in

Brașovul devine, din nou, centrul dezbaterilor despre știință, educație și cunoaștere. Între 17 octombrie și 6 decembrie 2025, are loc cea de-a patra ediție a festivalului Brașov Science, Education & Technology (SETbv) – primul eveniment de acest fel din oraș și unul dintre puținele din România dedicate exclusiv dialogului între știință și societate.

Organizat de Asociația District Hub, festivalul propune în acest an o temă amplă și provocatoare: „Reprezentări, certitudini și gândire critică”. În cadrul evenimentelor, publicul va putea participa la dezbateri, proiecții de film, ateliere de gândire critică și cultură politică, dar și la noi întâlniri din cadrul seminarului de filosofie, un program deja consacrat al festivalului.

Invitați de marcă și evenimente în premieră la SETbv 2025

Ediția 2025 aduce la Brașov personalități din diverse domenii – de la filosofie și științele exacte, la jurnalism și psihologie. Printre invitații confirmați se numără Radu Umbreș, Cătălin Partenie, Marius Andruh, Victor Ilie, Mircea Toma, Laurențiu Staicu, Georgiana Țăranu, Anda Zahiu, Ioana Enescu și Andrei Pogăciaș.

De la prima ediție din 2022, SETbv a reunit peste 45 de specialiști din arii precum biologie, fizică, sociologie, antropologie, etica tehnologiilor sau filosofie. Printre numele care au urcat deja pe scena festivalului se numără Dragoș Iliescu, Alexandru Stermin, Constantin Vică, Sorin Costreie, Gelu Duminică și Mircea Dumitru.

Festivalul SETbv ajunge și la Făgăraș

Evenimentele din acest an vor avea loc la Filarmonica Brașov, Centrul Cultural Reduta și Hotel Aro Palace, iar pe 6 decembrie festivalul se extinde, pentru prima dată, în afara Brașovului – la Făgăraș.

SETbv își propune să creeze un spațiu de întâlnire între experți, educatori și publicul larg, încurajând gândirea critică și dialogul interdisciplinar.

Program complet SETbv 2025

17  octombrie, ARO PALACE, Sala EUROPA 1, Braşov

  • 15:00 | Workshop | Caravana MindMatters | CritikThink: Sorin Costreie, Cosmin Popa, Gabriela Stuparu, Dana Deac 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | România în pace hibridă | Victor Ilie şi Mircea Toma 

18 octombrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov

  • 14:00  | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | De la vrăjitoare la nanoboţi, de la fantome la Illuminati. Motivaţiile sociale ale informaţiilor aparent aberante |  Radu Umbreş 

7 noiembrie, Filarmonica Braşov, Sala Mică 

  • 15:00 | Seminar de filosofie | Timpul şi spaţiul (când vrei să bei o cafea şi nu ai nici când, nici unde): Newton – Einstein | Adrian Sandu 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | De la esenţe la populaţii: cum a schimbat biologia modul nostru de a înţelege lumea | Laurenţiu Staicu 
  • 19:30  | Proiecţie de film | Byeway (Autostrada), regia: Ivo Bystrican, CZ, 2013

8 noiembrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov 

  • 14:00 | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | Despre suflet şi cetate. Platon şi noi | Cătălin Partenie 

21 noiembrie, ARO PALACE, Sala EUROPA 1, Braşov 

  • 15:00 | Seminar de filosofie | Adevărul (când tribul îţi contrazice propriile idei): Kant – Tarski | Adrian Sandu 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | Moduri ale con-locuirii: spaţii, oameni şi culturi | Ioana Enescu şi Anda Zahiu 

22 noiembrie, Centrul Cultural REDUTA, Braşov 

  • 14:00 | Workshop | Gândire critică | Oana Maniţiu şi Adrian Sandu 
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | Gândirea critică faţă în faţă cu Inteligenţa Artificială | Ioana Podină 

5 decembrie, Filarmonica Braşov, Sala Mică 

  • 15:00 | Seminar de filosofie | Cuvinte şi semnificaţii (când pastilele funcţionează ca placebo): Carnap – Heidegger | Adrian Sandu
  • 17:30 | Dialogurile SETbv | Serendipity: Rolul întâmplării în descoperirile ştiinţifice | Marius Andruh 
  • 19:30 | Proiecţie de film | Vis. Viaţă, regia: Ruxandra Gubernat, RO, 2024 

6 decembrie, Făgăraş 

  • 11:00 | Workshop | Cultură politică | Adrian Sandu 
  • 11:00 | Workshop | Climate change | Oana Manițiu
  • 15:00 | Dialogurile SETbv | Fascismul: despre o idee care nu (mai) vrea să dispară | Georgiana Ţăranu şi Andrei Pogăciaş (moderator) 
  • 17:00 | Proiecţie de film | Ms. President, regia: Marek Sulik, SK, CZ, 2024 

Programul detaliat al evenimentului este disponibil pe site-ul setbv2025.districthub.ro şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale Asociaţiei District Hub.  

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending