
Decesul unei tinere de 29 de ani în Masivul Piatra Craiului este anchetat de Poliția Zărnești. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea, care a precizat că este vorba de o cercetare „in rem” sub sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
„O echipă operativă s-a deplasat în zona indicată, denumită «La Lanțuri», unde a identificat persoana căzută, aceasta fiind o femeie de 29 de ani, din municipiul București, care prezenta semne incompatibile cu viața. Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei”, a precizat Zonta.
Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie stabilite împrejurările care au dus la producerea decesului, precum și dispunerea măsurilor legale.
Fii primul care comentează