Trei brașoveni de la Hyperion reprezintă România la Competiția Țărilor Central Europene. Smaranda Crainic, David Coman și antrenorul Szilárd Szasz, selecționați în lotul național

Natația brașoveană se mândrește din nou cu trei reprezentanți ai clubului Hyperion Brașov – Smaranda Crainic, David Coman și antrenorul Szilárd Szasz, care fac parte din lotul național al României pentru Competiția Țărilor Central Europene, eveniment care va reuni elita europeană a înotului la categoria de vârstă 13–14 ani.

România, printre cele 15 națiuni participante la Șopron

Competiția se va desfășura în 29-30 noiembrie, la Șopron, în Ungaria, și va aduna sportivi din 15 țări europene. România va fi reprezentată de un lot format din 20 de înotători, cei mai buni din țară la această categorie de vârstă.

„După zece ani de muncă, încep să vină roadele”

Antrenorul Szilárd Szasz se declară mândru de performanțele elevilor săi și de recunoașterea muncii depuse în ultimul deceniu:

„Sunt bucuros, așa cum este normal într-o astfel de situație. După o muncă de zece ani, de când am înființat acest club, încep să vină și roadele. Dacă acum doi ani Fruzsina Vancsa reprezenta, în premieră pentru clubul nostru, România la această competiție, iar Vlad Ionescu a fost selecționat pentru FOTE din acest an, acum avem alți doi sportivi, plus cooptarea mea în colectivul de antrenori ai României la acest concurs. Toate aceste rezultate reprezintă munca de zi cu zi a antrenorilor și sportivilor de la Hyperion, iar asta ne face tare mândri pe toți”, a declarat Szasz Szilard.

Performanțe constante și recunoaștere națională

Antrenorul Szilárd Szasz este un nume de referință în natația românească. De-a lungul carierei sale, a trimis nu mai puțin de patru sportivi diferiți la competiții internaționale, prin intermediul lotului național al FRNPM. Zece sportivi antrenați de Szilárd Szasz dețin cel puțin un titlu de campion național, iar alți zece au urcat pe podium la probe de ștafetă, contribuind la palmaresul valoros al clubului Hyperion. De-a lungul carierei sale, antrenorul brașovean a trimis patru sportivi la competiții internaționale prin intermediul lotului național al FRNPM, confirmându-și statutul de antrenor care crește campioni pentru natația românească.

„Este o muncă grea, dar merită cu prisosință. Pentru tot ce am realizat împreună cu echipa mea trebuie să mulțumesc, în primul rând, implicării părinților și sponsorilor – oameni care au ales să susțină din resurse proprii visul acestor copii. Ei sunt adevărații parteneri de drum ai echipei, cei care au făcut posibil ca Brașovul să fie reprezentat constant la cel mai înalt nivel”, a subliniat Szasz Szilard.

„Brașovul are potențialul de a deveni un centru de excelență. Avem rezultate, dar e nevoie de sprijin real”

Antrenorul de la Hyperion evidențiază importanța susținerii pentru ca Brașovul să devină un adevărat Centru de Excelență în natația românească:

„Pentru a continua acest drum și pentru a oferi tinerilor sportivi condițiile pe care le merită, sperăm în continuare la sprijin logistic și prin infrastructură, pentru acești sportivi. Rezultate avem de ani buni, am format un nucleu valoros și am muncit cu trudă, în ciuda piedicilor și a condițiilor dificile. Ne dorim doar ca oamenii să creadă în noi și în performanțele acestor copii care sunt brașoveni și care pot contribui la piramida natației brașovene. Noi chiar credem că Brașovul are potențialul de a deveni un centru de excelență în înotul românesc, însă acest lucru se poate realiza doar printr-un parteneriat între cluburi, comunitate și autorități”, a mai spus Szilárd Szasz.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.