Râșnovul, Cristianul și Ghimbavul au fost acuzate de primarul Brașovului, George Scripcaru că „inundă” zona nouă a cartierului Bartolomeu. Mai exact, primarul municipiului reședință de județ a spus că apele pluviale din cele trei localități sunt deversate în canalizarea menajeră care ajunge în Bartolomeu, motiv pentru care rețeaua este suprasolicitată iar rezultatul este inundarea cartierului brașovean.
Primarul Râșnovului, Horia Motrescu, una dintre localitățile arătate cu degetul de primarul Brașovului, a transmis un punct de vedere în care a precizat că „presupun că afirmațiile lansate public au avut la bază investigații și măsurători tehnice realizate de Compania Apa. Nu am văzut niciodată aceste date tehnice, ele nu mi-au fost prezentate, nu știu că ele să existe”
Potrivit reprezentantului primăriei Râșnov, problemele sunt legate de colectorul Poiana Brașov – Râșnov – Cristian. Apa pluviala deversată în canalizarea menajeră în Poiana Brașov coboară pe colector spre Râșnov unde întâlnește colectorul din acest oraș și merg spre Cristian, apoi ajung în municipiul Brașov pe strada Bucegi.
„Sunt conștient că pot exista în Râșnov racorduri neconforme între rețeaua pluvială și cea menajeră realizate în gospodarii, dar asta e o situație prezentă și în Brașov, inclusiv în Poiana Brașov. Suntem acuzați de o practică pe care Compania Apa o tolerează de decenii în Poiana Brașov și implicit în municipiul Brașov. Deci parte din problemă este inclusiv Poiana Brașov (parte a municipiului Brașov). În acest context, sugerez conducerii Companiei Apa Brașov, o companie cu experiență, să abordeze această chestiune cu deschiderea profesională care o caracterizează. Consider că în cadrul Companiei Apa activează specialiști cu experiență, care înțeleg importanța unei analize tehnice riguroase și a unei cooperări instituționale reale”.
Canalizare veche, oraș extins
Conform primarului Râșnovului, colectoarele pluviale din Brașov au fost instalate în urmă cu 60-70 de ani.
„De atunci și până astăzi, municipiul Brașov s-a dezvoltat accelerat, fiind construite sute de blocuri și ansambluri rezidențiale, zeci de drumuri (probabil se referea la drumuri de pământ – n. red) au devenit străzi asfaltate. Apa meteorică este preluată de canalizarea pluvială. Mă întreb dacă măcar în ultimii 30 de ani s-a extins semnificativ capacitatea colectoarelor principale din municipiu. Fenomenul de acumulare a apelor pe străzi nu poate fi eliminat prin multiplicarea racordurilor care duc spre colectoare, ci doar prin mărirea capacității de preluare a colectoarelor”, a continuat primarul din Râșnov.
Au fost discuții între primari
Totodată, edilul din Râșnov a declarat că a discutat problema rețelei de canalizare cu primarul Brașovului.
„Am convenit că rezolvarea situației de pe strada Bucegi trebuie făcută împreună, etapizat, pe baza unor date tehnice solide. L-am asigurat că Râșnovul nu fuge de responsabilitate. Suntem pregătiți să ne asumăm rezolvarea etapizată a acestei situații, cu măsuri concrete, sustenabile și coordonate instituțional. Trebuie însă subliniat că vorbim despre o problemă care datează de decenii și care nu poate fi rezolvată integral într-un singur an”, a încheiat Motrescu.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!

Fii primul care comentează