Connect with us

Cotidian

Dosarul „Compania Apa” a ajuns în instanță. DNA a dispus trimiterea în judecată a vicepreședintelui Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică, a fostului director al companiei, Liviu Cocoș, dar și a altor patru persoane

Published

on

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov a anunțat că a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a persoanelor implicate în dosarul „Compania Apa”, deschis în urma unei anchete începute în această vară de procurori. Conform procurilor, concursul pentru ocuparea funcției de director al Companiei Apa Brașov ar fi fost viciat, astfel încât postul să fie ocupat de Liviu Cocoș.

Conform anunțului DNA, au fost trimiși în judecată:

  • Șerban Todorică Constantin, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul (A.D.I.D.A.J.) Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și constituire a unui grup infracțional organizat;
  • Cocoș Liviu, la data faptelor director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență și dare de mită;
  • Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;
  • Dragomir Liviu, în calitate de reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (A.D.I.D.A.J.) în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni), constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență;
  • Suciu Mirela Mariana, în calitate de șefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la cumpărare de influență;
  • B.C.T. (Burduşa Cătălin Tiberiu), în calitate de expert independent și administrator în cadrul SC EWORA RESURSE UMANE SRL, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (2 infracțiuni) și constituire a unui grup infracțional organizat;
  • Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei SC EWORA RESURSE UMANE SRL, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Ce au constatat procurorii DNA

În rechizitoriul procurorilor se arată:

„În perioada 20 martie 2024 – 18 septembrie 2025, inculpatul Șerban Todorică Constantin, profitând de prerogativele funcțiilor de demnitate publică de vicepreședinte și președinte al Consiliului Județean Brașov, precum și a celei publice de președinte al A.D.I.D.A.J. Brașov, ar fi inițiat și constituit împreună cu inculpații Dragomir Liviu, Cocoș Liviu și Țop Ferghete Floriana Carmen un grup infracțional organizat, la care ar fi aderat ulterior inculpații B.C.T. și Suciu Mirela Marina, cu scopul de a dobândi controlul asupra resurselor materiale gestionate de SC Compania Apa Brașov SA.
Astfel, prin încălcarea prevederilor legale, inculpatul Șerban Todorică Constantin ar fi viciat procedura de numire a inculpaților Cocoș Liviu și Țop Ferghete Florentina Carmen ca membri în Consiliul de Administrație al Companiei Apa Brașov SA. În acest sens, inculpatul l-ar fi angajat în cadrul A.D.I.D.A.J. Brașov (autoritatea tutelară a Companiei) pe inculpatul Dragomir Liviu, pe care mai apoi l-ar fi numit președinte al comisiei de selecție a membrilor respectivului consiliu de administrație.
Ulterior, inculpatul Șerban Todorică Constantin, în mod direct și indirect, ar fi exercitat acțiuni de menținere a controlului asupra activității Companiei Apa Brașov SA și prin vicierea procedurii de selecție a directorului general al companiei, funcție ocupată, în cele din urmă, în mod nelegal, de inculpatul Cocoș Liviu.
În acest scop, la data de 26 martie 2025, SC Compania Apa Brașov SA a încheiat, prin cumpărare directă, cu SC EWORA RESURSE UMANE SRL, un contract având ca obiect achiziția unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul Companiei Apa Brașov SA, în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011.
În cadrul acestei proceduri de selecție, inculpatul B.C.T., în calitate de expert independent în cadrul SC EWORA RESURSE UMANE SRL, l-ar fi favorizat direct pe inculpatul Cocoș Liviu prin schimbarea criteriilor inițiale de selecție, prin furnizarea de informații privind întrebările ce urmau să îi fie adresate, precum și răspunsurile ce trebuiau a fi formulate, cu consecința alegerii inculpatului Cocoș Liviu în funcția de director general.
Prin aceeași procedură viciată de selecție ar fi fost numit în funcție și directorul economic al Companiei Apa Brașov SA.
Totodată, în perioada mai – iunie 2025, cu ocazia derulării procedurii de selecție a directorului general al SC Compania Apa Brașov SA și în baza promisiunii inițiate în luna decembrie 2024, inculpatul Cocoș Liviu, în calitatea menționată anterior, i-ar fi dat inculpatului Dragomir Liviu foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al A.D.I.D.A.J. în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe inculpatul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective.
Inculpatul Dragomir Liviu a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale.
De asemenea, în cursul lunii iunie 2025, inculpatul Cocoș Liviu, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi dat inculpatei Țop Ferghete Floriana Carmen, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca inculpata Țop Ferghete Floriana Carmen să îl selecteze și ulterior să îl numească pe inculpatul Cocoș Liviu în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov”.

De asemenea, în rechizitoriu se mai arată:

„În continuarea demersului infracțional, inculpatul Cocoș Liviu ar fi fost ajutat de inculpata Suciu Mirela Marina care:
– ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de inculpatul Cocoș Liviu cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C.;
– ar fi participat fără drept la interviurile organizate de inculpatul B.C.T., pentru a-l susține pe inculpatul Cocoș Liviu, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general;
– ar fi întocmit actele de angajare ale inculpatului Dragomir Liviu, la cererea directă a inculpatului Cocoș Liviu;
– ar fi stabilit, la indicațiile inculpatului Cocoș Liviu, care este cuantumul salariului acordat inculpatului Dragomir Liviu, precum și prevederile din fișa postului.

Prin aceste demersuri, inculpații ar fi creat un prejudiciu în cuantum total de 189.296 lei în dauna Companiei Apa Brașov SA. Persoana vătămată SC Compania Apa Brașov SA s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, procurorii anticorupție au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani ce aparțin inculpaților Cocoș Liviu, Țop Ferghete Floriana Carmen, Dragomir Liviu și Suciu Mirela Marina”.

Direcția Națională Anticorupție a mai transmis că dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au ținut să precizeze reprezentanții DNA.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Cotidian

Constatarea specialiștilor din Compania Apa Brașov: Conducta care alimentează Ghimbavul și Codlea a devenit sticlă

Published

on

Avariile dese ale conductei magistrale ce alimentează municipiul Codlea și orașul Ghimbav are o explicație. Aceasta a fost oferită miercuri de directorul de Programe Externe al Companiei Apa Brașov, Doru Șopterean, care a precizat că această conductă pare mai degrabă de sticlă. Operatorul brașovean de apă nu este singurul din țară care are probleme de acest fel.

„Este o problemă națională. S-a întâmplat ca în Țara Românească să apară un producător, care a și dispărut între timp, dar mai mulți operatori din țară s-au trezit cu o marfă care, deși era pe hârtie era impecabilă, s-a dovedit în timp că are ceva probleme. Este polietilenă, dar după 4 – 5 ani a devenit sticlă. Și spărturile sunt atipice. În cazul unei conducte de polietilenă apare o umflătură și face «poc». Asta se sparge diferit, în lung”, a explicat reprezentantul Companiei Apa Brașov.

Un segment dintre Codlea și Ghimbav, înlocuit „pe bucățele”

Cele mai dese avarii s-au produs între Codlea și Ghimbav, însă nu au fost lipsiți de probleme nici consumatorii din Ghimbav. De altfel, anul acesta, în luna ianuarie, din cauza unei avarii în Ghimbav, locuitorii din oraș au stat fără apă mai multe ore.

„Jumătate din conductă a fost înlocuită, pe tronsonul cuprins între Codlea și pârâul Bârsa. S-a întâmplat acest lucru pentru că, pe măsură ce apăreau spărturile, erau instalate segmente noi, de 30 – 40 de metri de țeavă nouă”, a mai spus directorul de programe externe al Companiei Apa Brașov.

Problema ar putea fi rezolvată anul acesta

Problema acestei conducte magistrale ar putea fi rezolvată în cursul acestui an, când este programată înlocuirea conductei dintre Bârsa și Brașov. Astfel, Doru Șopterean a anunțat că biroul de proiectare al companiei a realizat documentația tehnică, iar în perioada următoare va fi lansată și licitația de lucrări, iar acestea ar putea fi terminate până la sfârșitul acestui an.

Continue Reading

Trending