FOTO-VIDEO. Elevii din Brașov pot experimenta „cât de bine se trăia în timpul comunismului”. La Colegiul Transilvania Brașov lansat primul escape room educațional din România, care folosește VR
Primul escape room dedicat învățării istoriei care integrează tehnologie VR, o premieră națională, a fost lansat în 10 decembrie, la Brașov. Acesta a fost amenajat prin proiectul „Evadare din trecut”, dezvoltat de Asociația 100% Playground și este finanțat prin apelurile speciale de inovație ale programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Experiența „Evadare din trecut” oferă tinerilor o ocazie fără precedent de a trăi realist atmosfera anilor ’80, de la lipsuri și cenzură, la control social și frica specifică unui regim totalitar.
Decorul escape room-ului include obiecte autentice: bibelouri, mileuri, simboluri oficiale, piese de mobilier și artefacte ale epocii. Componenta VR amplifică imersiunea, prezentând situații inspirate din viața cotidiană.
Tot din 10 decembrie, elevii din liceele din Brașov și din localitățile învecinate se pot înscrie, pentru a parcurge experiența „Evadare din trecut” până la data de 19 decembrie 2025, în limita locurilor disponibile. Liceele din Brașov vor primi o scrisoare-provocare ce conține parola de acces și un cod QR care îi direcționează pe elevi către platforma de programare, unde își pot alege ziua și ora experienței.
În 16 decembrie, pot „evada în trecut” și părinții
Pe 16 decembrie, proiectul se deschide și pentru publicul larg: brașovenii vor putea experimenta escape room-ul dedicat comunismului în cadrul unei zile speciale de vizitare. Accesul se va face pe bază de înscriere printr-un formular online, în limita locurilor disponibile. Inițiativa își propune să transforme experiența educațională într-una comunitară, oferind tuturor celor interesați ocazia de a înțelege, direct și concret, cum funcționa mecanismul presiunii și al controlului într-un regim totalitar. Formularul de înscriere poate fi accesat aici: https://100playground.ro/escape-room/ .
Ideea proiectului a apărut în sala de clasă
Evenimentul de lansare a avut loc la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Brașov, în 10 decembrie, când este marcată și Ziua Internațională a Drepturilor Omului, un moment în care societatea își reamintește cât de fragile pot deveni libertățile atunci când mecanismele de control și frică pătrund în viața de zi cu zi.
Conceptul proiectului a fost realizat de Maria Găvăneci, profesor de istorie la Colegiul Tehnic Transilvania.
„De multe ori, în sala de clasă mă simt neputincioasă. Simt că mesajul meu nu ajunge acolo unde mi-aș dori să ajungă. Acest «escape» și tehnologia VR mă ajută să transmit mesajul. Prin aceste tehnologii, elevii pot «experimenta» ce înseamnă un regim totalitar. Ulterior, libertatea de decizie este a lor, dar este important să fie o decizie informată și asumată. De asemenea, acest proiect generează dileme morale, pentru că te provoacă să îți pui întrebarea: «Noi ce am fi făcut?». Este ușor să judecăm trecutul, dar fiind în situația aceea cred că ne este mai greu să decidem ce am fi făcut”, a declarat Maria Găvăneci.
Amenajarea spațiului a durat trei săptămâni, iar Maria Găvăneci a spus că a fost impresionată de implicarea elevilor.
Radicalizarea tinerilor, o amenintațare la adresa societății
În timpul evenimentului de lansare, Andrei Coșuleanu, inițiator program Start ONG, a declarat că acest proiect „nu este doar o experiență VR, este un mod de a exersa gândirea critică și reflexele democratice ale unei generații care va decide cum arată România de mâine. Prin apelurile speciale Start ONG ne-am propus să pregătim comunitățile pentru provocările viitorului. Iar creșterea radicalizării în rândul tinerilor este una dintre cele mai serioase amenințări la adresa societății. Ne bucurăm să susținem instrumente creative, relevante și accesibile care să ajungă la ei înainte ca mesajele periculoase să o facă”. Asociația 100% Playground este o asociație înființată în anul 2018, cu sediul în Întorsura Buzăului. Viziunea ei pleacă de la credința că există un drum pentru fiecare. Fascinant, misterios. Misiunea 100% Playground este să contribuie la crearea unui context în care potențialul fiecăruia să poată fi atins.
La evenimentul de lansare au participat: Andrei Coșuleanu – președinte Act for Tomorrow, Mihai-Cătălin Văsii – prefectul județului Brașov, Molnar Ștefania – Inspector Școlar General Adjunct Brașov, Felegean Elena-Daniela – director Colegiul Tehnic ”Transilvania”, Dănuț Iacob – lider al revoltei din 1987, Cătălin Nan – președinte al Federației Naționale a Părinților.
Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.
Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.
Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.
„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.
Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.
Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul
Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.
„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.
Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.
Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.
În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.
Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.
Doar Ilfovul este sub Brașov
Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.
La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.
În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.
Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.
Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.
Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare
Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.
Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.
You must be logged in to post a comment Login