Comisia Europeană a adoptat Pachetul European pentru Rețele Energetice, un set amplu de măsuri care promite să modernizeze rapid infrastructura energetică a Uniunii și să reducă discrepanțele majore de preț dintre statele vestice și cele din Sud-Estul Europei. Printre beneficiarii direcți ai acestei decizii se numără și România, recunoscută oficial, pentru prima dată, drept un actor strategic în dezvoltarea rețelelor energetice europene.
Potrivit europarlamentarului Dan Nica pachetul adoptat răspunde unor solicitări esențiale privind deblocarea interconexiunilor critice care afectează atât România, cât și întreaga regiune. În plus, europarlamentarul social-democrat amintește că CE a prezentat și prima listă de proiecte prioritare din noua inițiativă „Autostrăzile Energiei”, unde unul dintre cele opt proiecte majore vizează creșterea interconectivității pe ruta Austria–Ungaria–Slovacia, un demers menit să stabilizeze prețurile și să întărească securitatea energetică în Sud-Estul Europei.
Potrivit oficialilor europeni, proiectele incluse în pachet sunt decisive pentru reducerea costurilor la energie, integrarea surselor regenerabile, creșterea securității energetice și eliminarea congestiilor din rețelele care separă Vestul de Sud-Estul continentului.
Pachetul prevede reformarea regulilor TEN-E, accelerarea procedurilor de autorizare, modernizarea pieței de energie și introducerea unor noi cerințe stricte de securitate pentru infrastructurile critice.
„România are nevoie de rețele moderne. Europa are nevoie de România conectată”, a transmis europarlamentarul Dan Nica, care a precizat că, în calitate de raportor pentru Fondul European de Competitivitate, va continua să susțină proiectele ce pot asigura participarea completă a României la piața internă de energie.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează