Din grijă pentru prietenii necuvântători, Brașov nu va avea artificii în noaptea de Revelion. Anunțul a fost făcut de Primăria Brașov la finalul lunii octombrie, moment în care municipalitatea a anunțat și că în noaptea de Anul Nou, brașovenii și turiștii care vor întâmpina noul an în Piața Sfatului vor avea parte de jocuri de lasere.
Numai că, cel mai probabil, animalele de companie nu vor scăpa de stresul artificiilor și petardelor, pentru că, mai mult ca sigur, acestea vor fi lansate de „persoanele fizice”. De altfel, cel puțin într-un loc din municipiul Brașov au fost amplasate deja tonete pentru vânzarea obiectelor pirotehnice.
Ce nu este interzis, este permis
Primăria Brașov nu a precizat că este interzisă comercializarea și utilizarea petardelor și artificiilor, ceea ce înseamnă că ce nu este interzis, este permis. De altfel, nici în comunicatul prin care Primăria Brașov anunța că nu lansează anul acesta artificii nu s-a făcut vreo referire la vreo interdicție, ci a fost lansat doar „un apel”.
„Pentru a preveni aceste situații, primarul George Scripcaru a luat decizia ca, începând din acest an, primăria să nu mai organizeze focuri de artificii în Piața Sfatului și să le înlocuiască cu jocuri de lasere. Totodată, acesta a făcut un apel la brașoveni să evite achiziționarea acestor materiale pirotehnice, care, pe lângă poluarea fonică, poluează și mediul prin substanțele chimice eliberate în atmosferă în momentul exploziei”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Brașov în 27 octombrie.
Studiile arată că artificiile provoacă efecte negative serioase asupra animalelor de companie și sălbatice, inclusiv stres sever, panică, pierderea auzului, răniri și chiar moarte. Zgomotele puternice și luminile intermitente le pot face să fugă, să se piardă sau să se accidenteze, în timp ce substanțele chimice din artificii poluează mediul. Acesta este motivul pentru care mai multe administrații publice locale din România, printre care și cea din Brașov, au ales să renunțe din acest an la focurile de artificii în noaptea de Anul Nou
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!


Fii primul care comentează